Dolarul a căzut la cel mai mic nivel faţă de euro din ultimii doi ani (1,3832 dolari/euro), iar indicii pieţelor de acţiuni au urcat la noi recorduri, după ce pe pieţele financiare s-a consolidat rapid certitudinea, fericită pentru ele, că Rezerva Federală va amâna până în martie 2014 momentul de început al închiderii robinetului cu bani de la tiparniţă.
Toţi factorii acţionează în direcţia acestei amânări: datele privind încrederea consumatorilor din SUA (indicele de profil al Bloomberg a scăzut la minimul ultimelor opt luni), performanţa slabă a pieţei americane a muncii (numai 148.000 de locuri de muncă nou-create în septembrie), blocajul fiscal prelungit din luna octombrie ca efect al conflictelor politice şi limitarea cheltuielilor federale. La aceasta se adaugă perspectiva ca disputele pe marginea bugetului şi a datoriei publice să nu poată fi rezolvate nici în primele luni ale anului viitor.
Comitetul pentru politică monetară al Rezervei Federale se va reuni din nou la 29 şi 30 octombrie, însă majoritatea comentatorilor cred că şeful Fed, Ben Bernanke, aflat spre final de mandat, va lăsa decizia privind reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni (al cărui plafon valoric este acum de 85 mld. dolari pe lună) pe seama succesoarei sale, Janet Yellen. Este posibil însă ca Bernanke să furnizeze miercuri indicii privind un nou posibil calendar de acţiune pentru Fed în următoarele luni.
Sursa: CNN Money
Dolarul a căzut la cel mai mic nivel faţă de euro din ultimii doi ani (1,3832 dolari/euro), iar indicii pieţelor de acţiuni au urcat la noi recorduri, după ce pe pieţele financiare s-a consolidat rapid certitudinea, fericită pentru ele, că Rezerva Federală va amâna până în martie 2014 momentul de început al închiderii robinetului cu bani de la tiparniţă.
Toţi factorii acţionează în direcţia acestei amânări: d