Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: "Contestaţiile preşedintelui la Curtea Constituţională costă 20 de milioane de lei"

Publicat in Jurnalul, luni 28 octombrie 2013 ·

Contestaţiile preşedintelui Traian Băsescu la Curtea Constituţională costă Guvernul aproximativ 20 de milioane de lei, a declarat luni premierul Victor Ponta.

"Ei (parlamentarii — n.r.) au adoptat săracii la timp reglementările, dar le-au tot contestat domnul Băsescu şi cu PDL-ul şi atunci au avut cheltuieli. Ne costă vreo 20 de milioane de lei cu totul, Senat şi Cameră, contestaţiile lui Traian Băsescu la Curte. Anul ăsta plătim 20 de milioane de lei pentru că domnul Băsescu a contestat de două sau trei ori la Curte. Cum de altfel contestă totul de două ori, de trei ori. Şi cu referendumul. S-a dus referendumul. A zis din mai sau iunie Curtea Constituţională că e constituţional 30%. Suntem în noiembrie şi tot în contestaţiile domnului Băsescu. Cu Rompetrolul, de două ori a votat Parlamentul, nu o dată. Tot contestă domnul Băsescu, asta e. Încă un an de zile sau cât mai are, mai puţin de un an", a declarat premierul la Camera Deputaţilor, în contextul unei întrebări privind banii pentru salarii solicitaţi de parlamentari la rectificarea bugetară.

Despre şansele proiectului de revizuire a Constituţiei, şeful Executivului a spus că răspunsul se află la şeful statului.

"Întrebaţi-l pe domnul Băsescu când ne lasă, să ştim odată, s-a votat, s-a respins de către Curtea Constituţională. La lucruri constituţionale şi politice întotdeauna ai planuri de rezervă, la sabotaj rezistăm, nu avem ce să facem. Cu asta suntem sabotaţi în fiecare zi. Sunt convins că i-aţi întrebat pe cei de la Curtea Constituţională cum de au reuşit să nu aibă cvorum. Nu vi se pare cea mai mare ironie a anului faptul că tocmai Curtea Constituţională nu are cvorum? Puteţi să-i întrebaţi cum de n-au avut cvorum, cum de a lipsit tocmai domnul Morar, pe care îl plătim atât de bine. Curtea Constituţională în România nu are cvorum şi toţi stăm şi aşteptăm. Sigur că consider ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 29 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 37 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°