Mi-au trecut prin mână mai multe documente interesante despre istoricul Hotelului Castel Dracula din Bistriţa-Năsăud, printre care şi tăieturi din ziare străine, cu articole despre castelul care a făcut rapid înconjurul lumii după ce a fost construit. Încercarea de a desfăşura activităţi „draculiste“ acolo a fost din start sortită eşecului, din cauza regimului comunist care nu agrea astfel de manifestări. Deşi s-a făcut o concesie, aprobându-se construcţia unui astfel de hotel, el s-a numit la început Hotel Tihuţa. După '89, lucrurile s-au mai relaxat, dar libertatea de a ne face de cap cu vampiri şi spirite rele nu a fost decât începutul unui şir interminabil de acţiuni ridicole şi kitsch-oase prin care am încercat (şi încercăm) să facem din Dracula un brand românesc. Un ziarist american scria, înainte de '90, că Hotelul Castel Dracula este o tentativă eşuată de crea ambianţa misterioasă şi terifiantă descrisă în roman. Deşi este amplasat exact acolo unde îl localizează Bram Stocker, vizitarea lui este mai mult o deziluzie, îmblânzită oarecum de peisajul superb din Pasul Tihuţa. Recent am citit un alt articol, scris tot de un ziarist american. Se referă la Castelul Bran, dar ne caracterizează atât de bine în tot ceea ce facem pentru a-l promova pe Dracula: „Hoardele de turişti şi suvenirurile scumpe din plastic mi-au creat senzaţia de Disneyland în zi de weekend“. Cam ăsta e Dracula la noi: un băiat de la bucătărie cu o mantie care sperie turiştii din sicriu, câteva chelneriţe îmbrăcate în „drăculiţe“ care cochetează în mod nefericit cu ideea de sexi şi provocator, şi, mai nou, nişte baluri dezlănţuite... fără „coarne“ şi fără coadă. Sincer, nu sunt de părere că trebuie neapărat să ne coborâm forţat tradiţiile din pod, să le scuturăm de praf şi să le punem să joace fără succes, doar de dragul de a promova tradiţia românească, pentru că aşa s-ar cuveni sau aşa scrie