Statul ăsta al nostru e as în risipirea banului public, pe de-o parte, şi submediocru în a strânge toţi banii din impozite şi taxe la buget, dar parcă şi cetăţeanul de rând pune serios şi cu sârg umărul la menţinerea unui status quo cronic păgubos, căutând şi găsind mereu găuri şi găurele prin care să se strecoare afară din „câmpul muncii” pentru a îngroşa într-un fel sau altul rândurile asistaţilor sociali.
Ca de obicei, în cazul oricărei şederi acasă, la Amnaş, mă duc o dată şi până la Sibiu. Pentru asta, trebuie să mă scol îndeobşte la şase dimineaţa ca să am timp să-mi fac o cafea, s-o beau, să-mi iau micul dejun, pentru care mai trebuie şi să fac repede foc în sobă pentru a-mi prăji un ou, a-mi încălzi o cană cu lapte. Apoi, cel târziu la şapte şi un sfert trebuie s-o iau din loc spre Gara Sălişte. 6 kilometri. O oră de mers pe jos ca să prind regioul Târgu Mureş – Sibiu de la ora 8.26.
Pe 18 octombrie, am ajuns binişor mai repede. Prima dată, a oprit o Dacie, fără ca eu să-i fi făcut vreun semn şoferului – am refuzat politicos „ocazia”, explicând omului că aş ajunge prea repede, prea devreme la gară, având apoi cam mult de aşteptat... Am mai urcat o bucată din Hulă (cum i se spune dealului pe care şerpuieşte vreo 2 km drumul spre Sălişte, înainte să ajungi pe Hulă – un platou populat în stânga şi dreapta cu stâne de oi). Apoi, m-am trezit că opreşte fiul vecinilor în stânga mea, tot fără ca eu să-i fi făcut vreun semn. Am urcat – parcă ar fi fost prea mult să refuz iar pe cineva generos, dispus să mă ia până la gară ori până la şosea.
Astfel, pe la opt fără douăzeci am fost la gară. În gară, doi bărbaţi aşteptau deja şi ei trenul. Când mi-am aprins o ţigară, unul dintre cei doi a intrat în vorbă cu mine. Mi-a cerut, mai exact, o ţigară, întinzându-mi 1 leu. Omul avea chef de vorbă – şi aveam să-mi dau repede seama de ce.
- Eu nu fumez,
