Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada pe care se află liceul de nevăzători a fost lăsată de Primărie plină de gropi

Publicat in Glasul Aradului, luni 28 octombrie 2013 ·

O stradă de aproximativ 150 de metri, situată în apropiere de clădirea Preparandiei, într-o zonă care a fost reabilitată recent, a fost uitată de autorităţile locale în cea mai neagră mizerie. Este vorba despre strada Ghica Vodă, pe care se află Liceul Special „Sfânta Maria”, liceu destinat persoanelor nevăzătoare.

Mai mulţi locatari ne-au contactat la redacţie, pentru a se plânge de gropile şi noroiul care apare la fiecare ploaie, dar şi de nepăsarea Primăriei. Mai mult, oamenii susţin că din informaţiile pe care le au, strada respectivă figurează în actele de la Primărie ca fiind reabilitată, lucru confirmat oarecum şi de reprezentanţii instituţiei. „În urmă cu doi ani am fost împreună cu mai mulţi vecini la Primărie, pentru a depune o sesizare cu privire la starea în care se află strada. Nici până acum nu am primit niciun răspuns. Împreună cu o vecină am fost cu o listă de semnături, prin care oamenii cer să se rezolve problema. S-au putut face atâtea străzi, dar aici, unde e o şcoală de nevăzători, nu. Să nu-şi pună nimeni întrebarea: asfaltăm străzi perntru oameni care văd şi nu asfaltăm pentru oameni care nu văd. Din punctul meu de vedere cu acea stradă trebuia începută asfaltarea în zona respectivă. Nu vreau să dau nimănui indicaţii, dar având în vedere că şcoala e închisă vară, s-ar putea asfalta atunci, pentru că elevii sunt nevăzători şi nu se poate lucra când circulă prin zonă. Dar lucrările s-au sistat. De asemenea, un vecin a fost la Poliţie, pentru a cere sprijinul în vederea prevenirii unui accident, pentru că pe acolo circulă foarte mulţi nevăzători, iar strada nu este delimitată clar de trotuar. Nu vezi foarte clar unde se termină trotuarul şi unde începe strada”, povesteşte Fabian Duşan. Acesta susţine că nu poate înţelege cum de o stradă aflată într-o zonă care a fost reabilitată a fost lăsată plină de gropi, având în vedere că măsoară d

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 58 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 45 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°