Uniunea Europeană nu are timp să zăbovească în controverse sterile cu prietenii de peste Ocean.

Uniunea Europeană a bifat cu succes un summit consacrat agendei digitale, mai ales agendei digitale americane. Monitorizarea convorbirilor telefonice ale Angelei Merkel de către serviciile specializate ale Washingtonului este exact genul de acţiune prin care Statele Unite îşi pot enerva principalul partener politic şi comercial şi pot verifica prin atingere forţa şi soliditatea legăturilor între cele două ţărmuri ale Atlanticului.

Dusă pentru totdeauna va fi fascinaţia europenilor pentru Barack Obama şi marele său proiect de schimbare a logicii relaţiilor globale, despre care nimeni nu poate spune, până la urmă, prea multe, exceptând învelişul retoric. La fel, cei care încă nu şi-au luat rămas bun de la teza rupturii între practicile securitare ale administraţiei Bush jr. Şi cele ale echipei Obama au, acum, o foarte bună ocazie de a trece la fapte. Cu Republicanii cei retrograzi şi răi sau cu Democraţii buni şi progresişti la cârmă, America pare adesea predispusă a-şi trata aliaţii cu lipsă de tact şi cu aroganţă, confirmând temerile mai multor generaţii de cercetători (mai ales americani) ai fenomenului politic internaţional.

Însă, pe de altă parte, enervarea de astăzi a europenilor nu pare să le ameninţe puterea de judecată: proiectul acordului de liber schimb între SUA şi UE nu se va confrunta cu o ameninţare existenţială. E nevoie de mult mai mult pentru a compromite o relaţie care nu a depins, de-a lungul anilor, de persoanele care ridică receptorul hot line-ului bilateral, la Washington şi Bruxelles. Sigur că protecţioniştii sau anti-imperialiştii şi anti-globalizatorii de pe Vechiul Continent au primit o nesperată gură de oxigen, dar e greu de crezut că Uniunea îşi va modifica semnificativ atitudinea. Promovarea la nivel global a principiilor com