Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Justitiei: Procurorii si judecatorii le vor preda Educatie civica elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a

Publicat in HotNews, marți 29 octombrie 2013 ·

Procurorii si judecatorii le vor preda Educatie civica elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a, ore in timpul carora ii vor invata notiuni simple despre justitie, a declarat ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc. Aceste ore de Educatie civica fac parte dintr-un proiect comun al ministerelor Justitiei si Educatiei, a precizat Cazanciuc, citat de Mediafax.

Robert Cazanciuc a participat marti, 29 octombrie, la Cluj-Napoca la conferinta "Eficientizarea si degrevarea actului de justitie", care a reunit oficiali ai Ministerului de Justitie, profesionisti din magistratura, avocati, consilieri juridici si mediatori.

In cadrul conferintei, ministrul Justitiei a declarat ca procurorii si judecatorii vor preda notiuni simple, de baza, legate de justitie. Elevii "vor invata ce inseamna o norma, ce consecinte sunt pentru nerespectarea unor norme, in masura in care poti sa ai acest dialog la clasa a VII-a sau a VIII-a. In cadrul unor ore de educatie civica, unde se vorbeste despre organizarea societatii, cu siguranta putem vorbi si despre justitie", a afirmat Cazanciuc, transmite Mediafax.

Ministrul a precizat ca profesorii vorbesc deja la cursuri despre aceste aspecte, insa elevii ar putea intelege mai bine justitia si consecintele nerespectarii unor reguli daca invata notiunile de la judecatori si procurori.

Proiectul va incepe dupa semnarea unui protocol intre cele doua ministere, iar judecatorii si procurorii care vor preda educatia civica vor fi voluntari.

Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, a anuntat in urma cu o luna ca va aproba prin ordin de ministru o strategie anticoruptie in sistemul de educatie si ca Ministerul pe care il conduce va realiza un protocol cu Ministerul Justitiei, pentru ca "persoane din zona justitiei sa vina in scoli si sa le vorbeasca elevilor despre lege, despre sistemul judiciar, de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România. Anunțul MAE

HotNews acum 31 minute
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplo

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum o ora
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°