Orașul constanța nu-și dorește niciun fel de mărturie a trecerii evreilor prin istoria sa

Ca să ajungi la ruinele Sinagogii din Constanţa, de pe strada C.A Rosetti nr. 2, trebuie să parcurgi cu atenţie, din orice direcţie ai veni, trotuare sparte, clădiri prăbuşite, din care au mai rămas doar faţade hâde şi extrem de fragile, bande de câini gălăgioşi şi, adesea, grupuri de oameni netulburaţi de problemele zilnice, în aşteptarea locului norocos din campusul social „Henri Coandă”. Dacă nu ştii ce te aşteaptă, locul este unul sinistru, curticica dinainte este plină de gunoaie şi, ca să intri, trebuie să depăşeşti un baraj de fiare ruginite întortocheate, cândva un gard cu o feronerie deosebită. Nu e îndeajuns. Dincolo de mormanul metalic, scăpat ca prin minune de vigilenţa vecinilor de pripas de prin împrejurimi, sunt resturi menajere rămase din verile trecute sau, poate, de pe urma incursiunilor vinovate în clădirea părăsită. La urmă, dar nu cel mai puţin important, sunt câinii. Mulţi şi gălăgioşi, îşi fac datoria şi apără cu străşnicie ruina din faţă.

Din Sinagoga de rit aşkenaz din Constanţa nu au mai rămas decât zidurile de incintă. Construită în anul 1911, după planurile lui Adolf Linz (care a mai proiectat, la începutul se-colului al XX- lea, aproape alte 50 de case constănţene, între care şi o bună parte a ceea ce, cândva, a fost piaţa Ovidiu), în stil maur, clădirea reflecta şi o oarecare influenţă arhitecturală caldeeană. A fost iniţiativa lui Pincus Şapira, furnizor al Casei Regale a României şi important comerciant de ceasuri şi bijuterii şi, într-un secol, Sinagoga aşkenază a trecut prin mai multe vicisitudini. Spre exemplu, între 1941- 1944, clădirea a fost transformată în depozit militar german, fiind întrebuinţată pentru păstrarea efectelor militare, a alimentelor neperisabile ce ajungeau la soldaţii de pe frontul de Răsăr