Cu aproape 260 de mii de lei, municipalitatea deveană vrea să reamenajeze una din cele mai cunoscute parcări din oraş, cea din faţa IPH.
În ultima şedinţă a Consiliului Local Deva a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Reamenajare parcare în zona IPH”.
„Având în vedere faptul că în prezent parcarea din zona IPH nu este amenajată corespunzător, are puţine locuri de parcare, iar intrarea şi ieşirea din aceasta se face cu dificultate, este necesară reamenajarea parcării astfel încât pe suprafaţa acesteia să rezulte mai multe locuri de parcare şi să se asigure fluidizarea circulaţiei la intrare şi ieşire. Lucrările de reamenajare constau într-o reconfigurare a întregii zone, locurile de parcare vor fi repoziţionate astfel încât orice loc de parcare să fie perfect funcţional”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Valoarea estimată a lucrărilor, conform devizului general, este de 257.672 de lei cu TVA, iar finanţarea lucrărilor se face din bugetul general al municipiului Deva.
Cu aproape 260 de mii de lei, municipalitatea deveană vrea să reamenajeze una din cele mai cunoscute parcări din oraş, cea din faţa IPH.
În ultima şedinţă a Consiliului Local Deva a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Reamenajare parcare în zona IPH”.
„Având în vedere faptul că în prezent parcarea din zona IPH nu este amenajată corespunzător, are puţine locuri de parcare, iar intrarea şi ieşirea din aceasta se face cu dificultate, este necesară reamenajarea parcării astfel încât pe suprafaţa acesteia să rezulte mai multe locuri de parcare şi să se asigure fluidizarea circulaţiei la intrare şi ieşire. Lucrările de reamenajare constau într-o reconfigurare a întregii zone, locurile de parcare vor fi repoziţionate astfel încât orice loc de parcare să