Cei care făceau parte din BOB (biroul organizaţiei de bază) de la nivelul comunei primeau sarcini să răspundă de alte organizaţii decât cele din care făceau parte. Spre exemplu, directorul şcolii, într-o perioadă răspundea de Organizaţia de partid de la zootehnie astfel că, dimineaţa la orele 4-5 trebuia să fie prezent şi să asiste – cel puţin odată pe săptămână – la programul de grajd cu tot ce însemna el: scosul gunoiului, datul furajelor şi inclusiv mulsul vacilor, după care, în cadrul unei şedinţe în care se analiza activitatea organizaţiei respective, prezenta constatările făcute cu ocazia inspecţiilor efectuate.

Între anii 70-80 şi după, una dintre problemele greu de rezolvat pentru secretarii cu propaganda era realizarea planului de primiri în partid deoarece, lumea se săturase de minciuni şi doar siliţi de împrejurări sau din interes se mai scriau. Imediat, toţi secretarii de partid de la organizaţii au început să aplice o nouă stratagemă prin care mulţi erau pur şi simplu şantajaţi pentru a completa cererile de înscrie. Astfel, cei care erau prinşi cu un sac de cartofi, de cucuruz, cu o sticlă de lapte, două-trei furci de trifoi în coşul căruţei, un balot de paie, o pungă de FNC, cu orice, pentru a scăpa să nu fie daţi pe mâna şefului de post erau obligaţi să completeze cererea de primire în partid. A rămas celebru răspunsul unui cetăţean care la întrebarea pusă de reprezentantul de la „judeţeana de partid”: ce l-a determinat să solicite înscrierea în partid, omul, foarte cinstit a răspus: „M-o prins tov. injiner cu un sac de cucuruz în căruţă şi o zâs că dacă nu mă scriu mă dă la Popică”, acesta fiind şeful de post din comună. Cam aşa s-au făcut jumătate dacă nu chiar mai mulţi din cei peste cinci milioane de foşti membri ai PCR, în special la sate. În ciuda acestor şanţaje şi presiuni trebuie să spun că am refuzat sistematic solicitarea de a mă