Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE: O maşină condusă de un angajat al Ambasadei la Sofia a lovit un bulgar. Bărbatul a murit

Publicat in Mediafax, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Un autoturism condus de un angajat al Ambasadei României la Sofia a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia un cetăţean bulgar a fost rănit, pentru ca ulterior acesta să decedeze, a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe.

Accidentul de circulaţie a survenit "la ieşirea din incinta misiunii diplomatice", iar cetăţeanul bulgar "a fost rănit uşor", se arată în răspunsul MAE.

"Potrivit informaţiilor disponibile, persoana accidentată a refuzat internarea, primind îngrijiri medicale în regim ambulatoriu, după care a părăsit spitalul", mai precizează Ministerul de Externe.

Şoferul autoturismului a oferit explicaţii cu privire la accident autorităţilor bulgare competente.

Ulterior producerii accidentului, "cetăţeanul bulgar implicat a decedat", susţine sursa citată.

"Ambasada României la Sofia urmăreşte cu atenţie cazul şi colaborează, potrivit normelor internaţionale în materie, cu autorităţile bulgare care derulează procedurile specifice de anchetă, pe parcursul cărora urmează a se stabili circumstanţele in care a avut loc decesul cetăţeanului bulgar", menţionează Ministerul de Externe.

Potrivit presei bulgare, cetăţeanul decedat este Rosen Todorov (57 de ani), un muzician cunoscut în Bulgaria.

Martorii susţin că Todorov a fost accidentat imediat după ce a coborât din tramvai. Muzicianul a fost transportat la spital, dar a refuzat să se interneze. După ce a fost consultat de un specialist, Rosen Todorov a plecat acasă unde a murit la scurt timp.

Autopsia a arătat că bărbatul a decedat în urma unor leziuni cerebrale grave rezultate în urma impactului cu autoturismul.

Rudele sale cer despăgubiri de la autorul accidentului, mai scrie presa bulgară.

Publicaţia Blitz susţine că maşina implicată în accident îi aparţine lui Adrian Dobrin, dar nu precizează dacă acesta

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur azi, 16 septembrie, în zona Vrancea – 5,4 pe Richter, resimțit și la București

Libertatea acum 36 minute
Un cutremur de magnitudine inițială 5,5 s-a produs luni, 16 septembrie, în zona seismică Vrancea, a anunțat INFP. Ulterior, magnitudinea a fost revizuită la 5,2 și apoi la 5,4. Este cel mai mare seism produs în acest an în România.

A fost instituită stare de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui!

Ziua Constanta acum 12 minute
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat luni seara, 16 septembrie 2024, că a fost aprobată starea de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui, ca urmare a inundaţiilor din ultimele zile. Urmare a hotărârilor Comitetelor Ju

Trump îi acuză pe Biden și Harris în legătură cu presupusa tentativă de asasinat din Florida: „Retorica lor face să se tragă în mine”

Libertatea acum 36 minute
Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, acuză „retorica” președintelui Joe Biden și a contracandidatei sale democrate, vicepreședinta Kamala Harris, pentru a doua presupusă tentativă de asasinat împotriva sa.

Opt mașini parcate au fost avariate după ce un zid s-a surpat în Capitală

Adevarul acum o ora
Un incident a avut loc în cursul după-amiezii de luni, 16 septembrie, în Capitală. Un zid dezafectat, cu o lungime de circa 20-25 de metri, s-a surpat și a căzut peste opt vehicule parcate. 

Ludovic Orban şi-a lansat candidatura la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară au pus bazele unei alianţe liberal-conservatoare pentru a participa împreună la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, au anunţat reprezentanţii celor două foprmaţiuni. „PMP şi partidul Forţ

Apele Române: Inundațiile din Galați au probabilitate de revenire de 100-120 de ani/ La Cârja s-au înregistrat precipitații de peste 250 l/mp

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult – 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja. La Galaţi, s-au produs inundaţii cu probabilitate de revenire de o

Bilanțul inundațiilor din Galați a ajuns la șapte morți. Trupul unei victime a fost găsit în localitatea Grivița

HotNews acum 3 ore
Încă o persoană a fost găsită decedată, luni, pe raza localităţii Griviţa din judeţul Galaţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. România este țara cu cele mai multe victime provocate de ciclonul Boris, înaintea Poloniei care a reviz

VIDEO Președinta Maia Sandu, surprinsă de cutremur în platoul unei emisiuni TV

HotNews acum 3 ore
Cutremurul produs în România s-a resimțit cu putere și la Chișinău, acolo unde președintele Moldovei, Maia Sandu, se afla într-o emisiune transmisă în direct de către postul de televiziune Moldova 1. Maia Sandu participa la emisiunea Ediție Specială

ICCJ: Indemnizaţia de hrană NU intră în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă

HotNews acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor publici. Instanţa suprem

Galaţiul inundat, Vasluiul lovit de ploi cât pentru un an întreg

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 72 de ore, echipele Apelor Române - SGA Galaţi au intervenit în multiple localităţi pentru a limita efectele inundaţiilor. În timp ce Galaţiul luptă cu inundaţii devastatoare, Vasluiul a înregistrat cantităţi de ploaie echivalente cu cel

Vremea

București
acum

16°
lun.

13°/21°
mar.

13°/24°
mie.

16°/25°
joi

16°/18°
Iasi
acum

16°
lun.

15°/20°
mar.

16°/24°
mie.

14°/21°
joi

12°/20°
Constanta
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/21°
mie.

12°/24°
joi

13°/23°