Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: "Trebuie să marcăm la Atena neapărat!". Câte bilete s-au dat pe sub mână la meciul de la Bucureşti

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Preşedintele FRF Mircea Sandu a susţinut o conferinţă de presă în care i-a cerut lui Piţurcă să joace ofensiv în primul meci. El a dezvăluit că au fost satisfăcute toate cererile de bilete, şi de la populaţie, şi de la "cunoştinţe".

Mircea Sandu a susţinut o conferinţă de presă. Cele mai interesante declaraţii ale "Naşului"

"Portugalia şi Croaţia ne erau mai greu accesibile, Grecia şi Ucraina erau mai bune, în sensul că bătusem ambele echipe în ultimele meciuri. Cu greci aveam şi ascendentul istoriei.

Numai că între timp, Grecia a ajuns campioana Europei şi s-a calificat la toate turneele, noi mai puţin. Nu trebuie să ne păcălim, va fi o dublă extrem de grea. Trebuie să atacăm la Atena, în primul rând la Atena. Piţurcă să facă un sistem de joc astfel încât să dăm gol în deplasare. Dacă nu marcăm la Atena, la Bucureşti va fi greu.

Am ajuns la o reciprocitate cu grecii, noi primim 1700 de bilete şi le oferim tot atât. Biletele pentru Atena se vor pune mâine online.

La meciul de la Bucureşti, galeriile din Capitală vor avea parte de 7.000 de bilete, la preţul de 15 lei biletul. Aşa se procedează şi în Vest. Una peste alta, 45-46.000 de bilete merg către populaţie. Nu se vor mai pune în vânzare bilete la case. Dacă cumva mai rămân bilete, le scoatem online. Vom avea luni desfăşurătorul şi vom anunţa".

Cel mai probabil, nu se vor mai pune în vânzare bilete. Pentru că aproximativ 5.000 de bilete s-au dat "pe pile".

"Am satisfăcut pe toată lumea, salariaţi, sponsori, familiile jucătorilor", a afirmat Mircea Sandu. "Fostele glorii primesc invitaţii, generaţia 90 la fel, marii sportivi ai României la fel. Ar fi păcat să nu-i invităm pe oamenii ăştia. Sigur că invităm de la Parlament, de la birourile parlamentare, de la comisiile parlamentare. Sunăm la preşedinte, la cabinetul primului ministru"

Ce a mai spus Sandu

Nu mă i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum 33 minute
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum o ora
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Ziua celor 3 „M”

Adevarul acum 18 minute
Când s-au anunțat pe 11 aprilie filmele din competiție, recunosc că m-a tentat cel mai tare „Marcello mio” al lui Christophe Honore. Părea fascinant s-o vezi pe Chiara Mastroianni, intrând în pielea tatălui său atât de celebru, plecat înapoi la stel

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 10 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 34 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°