Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: Piţurcă a cerut ca Fatai să fie naturalizat în regim de urgenţă

Publicat in Mediafax, miercuri 30 octombrie 2013 · ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă că selecţionerul Victor Piţurcă a solicitat urgentarea procedurilor de obţinere a cetăţenieide către atacantul nigerian Kehinde Fatai.

"M-a sunat doamna Tocală acum vreo zece zile să îmi spună că este o procedură de urgentare a obţinerii cetăţeniei de onoare. Şi m-a întrebat dacă avem propuneri. L-am sunat pe Piţurcă şi l-am întrebat dacă e vreun jucător. Şi mi-a zis că Fatai, ăsta, de a jucat la Astra, avea un randament bun. I-am sunat pe cei de la Astra şi am aflat că avea dosarul depus, am informat, am dat o copie după dosar doamnei Tocală şi dânsa mai departe a făcut demersurile necesare", a declarat Sandu.

Oficialul FRF a precizat că Piţurcă îl va putea selecţiona pe nigerian pentru barajul pentru Cupa Mondială din 2014 cu Grecia, doar în cazul în care va obţine cetăţenia română. "A fost decizia domnului Piţurcă, da. Dar demersurile erau făcute deja de cei de la Astra. Dacă Fatai va avea cetăţenia şi Piţurcă are nevoie atunci poate să îl selecţioneze. Nu ştiu dacă e posibil să se rezolve până la meciul cu Grecia, asta nu mai ştiu", a adăugat Sandu.

Secretarul de stat în cadrul MTS, Carmen Tocală, a declarat, în cursul săptămânii trecute agenţiei MEDIAFAX, că Parlamentul României ar putea să-i acorde atacantului nigerian Kehinde Fatai titlul de cetăţean de onoare, care îi va permite să evolueze pentru naţionala României în barajul cu Grecia. Tocală a adăugat că s-a depus un dosar al jucătorului echipei FC Bruges la Ministerul Tineretului şi Sportului, care urma să fie analizat în regim de urgenţă în cadrul şedinţei de Guvern de la sfârşitul săptămânii trecute.

Conform Legii 21 diin 1 martie 1991, art. 40 "cetăţenia română cu titlu de «cetăţenie de onoare» se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 5 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum 30 minute
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

27°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°