Doar trei apeluri din zece anunţă o situaţie de urgenţă.
Reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) solicită cetăţenilor să apeleze numărul unic 112 doar dacă au o urgenţă reală. “Nu apelaţi 112 pentru a vă informa despre evenimente care se petrec în localitatea dumneavoastră. În aceste cazuri, îngreunaţi preluarea apelurilor de urgenţă şi puneţi în pericol viaţa unor persoane care chiar au nevoie de ajutor. Potrivit statisticilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, aproximativ 70% din telefoanele date la 112 nu sunt urgenţe”, se arată într-un comunicat al STS.
Tendinţa de a suna la 112 pentru a afla de ce sună alarma la un anumit obiectiv sau de ce autospecialele se deplasează cu sirenele în funcţiune este una relativ nouă, până acum fiind de notorietate glumele proaste, când evenimentul anunţat nu exista, dar şi apelurile prin care era reclamată sistarea unor servicii din partea furnizorilor.
Convorbirile din sistemul 112 sunt înregistrate şi se păstrează zece ani. Aflarea automată a numărului şi locaţiei urgenţelor permite identificarea apelurilor false sau injurioase. Apelarea abuzivă sau falsă a numărului unic de urgenţă 112 este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. Cei care sună şi anunţă în fals amplasarea unui dispozitiv exploziv intră sub incidenţa legii penale şi pot fi acuzaţi de terorism sau tentativă de terorism. Pentru astfel de fapte, legea prevede închisoare de la trei la zece ani. În prima jumătate a acestui ani, la 112 s-au primit şase apeluri false din judeţul Neamţ, prin care era anunţată amplasarea unei bombe.
Doar trei apeluri din zece anunţă o situaţie de urgenţă.
Reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) solicită cetăţenilor să apeleze numărul unic 112 doar dacă au o urgenţă reală. “Nu apelaţi 112 pentru a vă informa despre evenimente care s