Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imigrantă româncă moartă în Marea Britanie, după ce a fost înjunghiată pe stradă

Publicat in Mediafax, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Un bărbat a fost arestat în urma înjunghierii unei imigrante românce, în noaptea de luni spre marţi, pe o stradă comercială aglomerată de la Ilford, în Essex (estul Angliei), tânăra murind ulterior la Royal London Hospital.

Potrivit Daily Mail, incidentul s-a petrecut la miezul nopţii de luni spre marţi, iar tinerei i-a fost acordat primul ajutor de către paramedici care au condus-o la spital, însă medicii nu au putut să o salveze. Românca, a cărei identitate nu este precizată, a murit din cauza rănilor la Royal London Hospital, spre ora locală 2.00 (4.00, ora României).

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat marţi după-amiaza în legătură cu moartea imigrantei, iar acesta se află în custodia poliţiei în East London.

Circulaţia rutieră pe străzile din zona în care a fost comisă înjunghierea au fost închise, iar investigaţiile continuau.

Poliţia a confirmat că identitatea victimei este cunoscută, anunţând că nu o va dezvălui până când nu va informa rudele. O autopsie urma să fie efectuată marţi după-amiaza în vederea stabilirii cauzei morţii.

Locuitori din zonă au declarat că au văzut victima mergând împleticit în interiorul localului Pizza and Chicken 4 U, după care s-a prăbuşit la podea. "Cineva zăcea pe jos în bucătăria restaurantului, dar am putut să văd doar picioarele", a declarat un vecin pentru publicaţia Ilford Recorder. "Au tras storurile, pentru că oamenii se holbau. Nu am văzut atâta poliţie în viaţa mea", a spus acesta.

"Am auzit prima dată despre acest lucru pe la miezul nopţii, când poliţia mi-a bătut la uşă să mă întrebe dacă am văzut ceva", a declarat un bărbat în vârstă de 40 de ani care locuieşte pe strada pe care a avut loc atacul. "Erau poliţişti şi o mulţime de sirene. Cred că a fost înjunghiată în stradă şi că a fugit după aceea în bucătăria magazinului", a mai spus această sursă, adăugând că exis

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 55 minute
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 38 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 2 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum o ora
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°