Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Publicat in Tribuna, miercuri 30 octombrie 2013 ·

de Dan FRÂNCU

danfrancu@tribuna.ro

30 octombrie 2013 23:48

1 vizualizare

A-A+

Centrul de Documentare şi Informare din cadrul Şcolii Gimnaziale "Badea Cârţan" din comuna C]rţişoara a găzduit luni după amiaza prima întâlnire a grupului de organizare a Proiectului societăţii civile "Comorile din Ţara Oltului", după desfăşu­rarea celei de-a VI-a ediţii.

Întâlnirea, la care au participat reprezentanţi ai organizatorilor din Racoviţa, Mârşa, Avrig, Porumbacu de Jos, Cârţa şi bineînţeles, localitatea gazdă, a fost dedicată, în mod deosebit, bilanţului ediţiei 2013 (desfă­şurată la sfârşitul lunii iulie, pe valea pârâului Laita- co­muna Cârţişoara), precum şi demarării organizării ediţiei de anul viitor a proiectului.

Invitaţi speciali la întâlnire au fost doi dintre copiii ce au făcut parte din echipa ce a câştigat ultima ediţie a con­cursului, ce au împărtăşit or­ga­nizatorilor impresiile acu­mulate în urma participării la această acţiune, dar şi dorin­ţele lor în ceea ce priveşte obiectivele, programul, pro­bele de concurs etc.

După ce i-au ascultat pe cei mici, membrii "nucleului dur" al echipei organizatoare a "Comorilor din Ţara Oltului" au adresat acestora întrebări şi au solicitat diverse sugestii, astfel încât ediţia de anul viitor să fie cât mai aproape de dorinţele celor cărora se adresează.

În continuare, cei prezenţi au evidenţiat punctele tari şi punctele slabe ale ediţiei 2013 a proiectului, au discutat despre măsurile ce trebuie adoptate pentru eliminarea punctelor slabe şi au dezbă­tut primele propuneri pentru stabilirea locului de desfă­şurare a ediţiei de anul viitor.

Următoarea întâlnire a grupului de organizare a Pro­iectului "Comorile din Ţara Oltului" a fost programată pentru luni, 25 noiembrie, ora 14, la Centrul de Documen­tare şi Informare "Pinocchio" din cadrul Liceului Tehnolo­gic Mârşa..

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski cere din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune, după atacurile de sâmbătă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, relatează BBC. Atacul rusesc asupra oraşului Vilniansk, în ap

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum o ora
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum o ora
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 8 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 12 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Adevarul acum 12 minute
Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este politicianul favorit să-l înlocuiască pe Joe Biden în cazul în care actualul lider de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani, s-ar retrage din cursa prezidențială, potrivit Sky News.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 10 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 13 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Vremea

București
acum

26°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

24°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

23°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°