Până la trecuta vacanţă parlamentară, cu toate micile şpăgălnicii, maliţiozităţi şi înţepături dintre cei doi co-lideri, în Uniunea Social-Liberală, lucrurile şi lucrările politice păreau să decurgă în limitele unei normalităţi vesele şi senine, ca într-un cuplu aflat în luna de miere. Nimic, niciun nor, nicio umbră de îndoială nu lăsau loc neîncrederii în soliditatea şi trăinicia acestui proiect. Destrămarea construcţiei (struţo-cămilă, cum o etichetau adversarii), divorţul dintre Ponta şi Antonescu fost-au prohodite de către Traian Băsescu şi PDL, încă de la înregistrarea „monstruoasei coaliţii politice”, cu acte în regulă la Tribunal şi detractorii băsişti o ţin tot aşa, de mai bine de doi ani de zile. Acestor previziuni şi speculaţii, USL le răspundea cu emfaza de rigoare, asigurând electoratul că scopul „Uniunii” e unul măreţ şi neabătut până la victoria finală: scăparea României de băsism şi implementarea, pe tărâmul nostru mioritic, a unui nou stil de a face politică. Aşa s-a amăgit şi subsemnatul, gazetar bătrân şi hârşit într-ale jurnalisticii, dar, cum se vede treaba, tot naiv şi optimsit incorigibil. Cine ştie dacă voi apuca să văd vreodată, făurit de vreo forţă publică, mai responsabilă decât cele de până acum, acel minuant stil de a face politică serioasă, aplicată pentru ţară şi popor.

De acum s-a consumat lunga vară fierbinte a lui 2013, în USL, mai vechile şăgălnicii şi înţepături nevinovate, din bucătăria internă, au devenit răbufniri în toată regula, cu spălarea rufăriei pe televiziuni şi în piaţa publică. Asemenea scene sunt din ce în ce mai dese şi mai zgomotoase în ultimele luni şi săptămâni. Prezidenţiabilul Antonescu a trecut la atacuri directe (probabil că aşa a fost sfătuit de consilierii săi să se manifeste, ca să adune audienţă şi voturi) nu ca un asociat la putere, ci ca un neprihănit combatant al Opoziţiei. Nu ştim ce vre