Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe lângă taxa Fenechiu, Ponta vrea să mai scumpească odată benzina

Publicat in Puterea, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Ministru Bugetului, Liviu Voinea, a anunţat că Guvernul intenţionează să renunţe anul viitor la calcularea accizelor raportat la cursul de schimb valutar din data de 1 octombrie, fără a preciza însă care va fi noua modalitate de calcul. Potrivit unor surse citate de Mediafax, nivelul accizelor ar putea fi stabilit, începând din 2014, prin indexarea valorilor actuale cu rata inflaţiei, renunţându-se astfel la calculul legat de cursul de schimb anunţat de BCE la 1 octombrie, care în acest an a fost sub cel din 2012, ceea ce ar fi afectat negativ încasările bugetare.

„Ce nu mi se pare mie în regulă la accize este altceva: şi anume această determinare a nivelului la 1 octombrie. Nu este nici un motiv plauzibil pentru care accizele sunt legate de cursul de schimb de la 1 octombrie“, a spus Liviu Voinea. Ministrul a evitat însă să răspundă la întrebarea dacă preţul benzinei va creşte ca urmare a noii metode de calcul. „Vom vedea. Dumneavoastră găsiţi o motivaţie logică pentru care avem determinarea la 1 octombrie? A existat o motivaţie câtă vreme era clar că se depreciază permanent cursul de schimb. Şi atunci aveai cumva o certitudine că prin raportarea unui curs mai mare vei avea încasări. Dar cursul e foarte stabil, raportarea la cursul de schimb nu se justifică”, a spus oficialul, la gândul live.

Blănculescu: Acciza ar trebui legată de cursul momentului

Modificarea modului de calcul al nivelului accizei depinde foarte mult de posibilitatea ca aceasta să fie parte dintr-o serie de reglementări UE pe acest subiect, a declarat pentru cotidianul PUTEREA analistul financiar Ionel Blănculescu. Acesta avertizează că legarea accizei de cursul de schimb al momentului ar putea crea şi un risc de volatilitate valutară. „Din câte ştiu eu, la calcularea accizelor e vorba de o formulă europeană. În acest caz, atunci UE trebuie să ne permită să facem modificările.

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 49 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 32 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 52 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°