SIF Banat-Crişana (SIF1) a raportat pentru primele nouă luni din acest an venituri de 68,8 milioane de lei (15,6 milioane de euro), cu 51,4% mai mici comparativ cu veniturile din aceeaşi perioadă din 2012, de 141,7 milioane de lei.
Cheltuielile totale au fost de 29,37 milioane de lei, în scădere cu 4,2% faţă de cele de la finalul lunii septembrie a anului trecut, de 28,13 milioane de lei, reiese din datele transmise de către companie bursei de la Bucureşti.
SIF Banat-Crişana a înregistrat cel mai mic profit dintre SIF-uri în primele nouă luni, de doar 36,2 milioane de lei (8,2 milioane de euro). Câştigul este de aproape trei ori mai mic decât cel consemnat în perioada similară a anului trecut, de 98 de milioane de lei.
Modul de administrare a activelor SIF Banat-Crişana a fost schimbat după alegerea unui nou consiliu de administraţie în luna aprilie şi confirmarea lui Dragoş Bîlteanu în funcţiile de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al societăţii de investiţii financiare. Bîlteanu este la conducerea SIF Banat-Crişana din luna decembrie a anului trecut, când Ioan Cuzman s-a retras din posturile respective după 18 ani de activitate.
Societatea nu a distribuit în acest an dividende, banii respectivi rămânând la dispoziţia companiei.
SIF Banat-Crişana nu a realizat vânzări semnificative de active în primele nouă luni ale acestui an. În schimb, societatea a realizat mai multe investiţii care au fost intens comentate de investitori, precum achiziţia companiei hoteliere Azuga Turism, care deţine un hotel şi telegondola din Azuga, care a fost controlată până în 2012 de grupul Romenergo, şi achiziţia de obligaţiuni Romenergo în valoare de peste 26 mil. lei.
SIF Banat-Crişana a mai preluat în acest an controlul Muntenia Invest, firma care administrează activele SIF Muntenia, şi şi-a majorat participaţia la