Dovleci, măşti, costume, focuri, copii, spirite bune sau rele, fantome, vârcolaci, colindat, chiar şi UNICEF. Toate în numele sfinţilor, într-o sărbătoare de import, cu nume pe cât de generos, pe atât de pervertit: Halloween. Civilizaţia occidentală reuşeşte, din nou, o fatală piruetă spirituală: transformarea sfinţilor şi a creştinilor adormiţi întru Domnul, în vampiri, vârcolaci şi alte întruchipări ale groazei.

În Evanghelia Duminicii care tocmai a trecut, Hristos afirmă un adevăr fundamental al existenţei umane: moartea este doar un somn, nu o dispariţie în inexistenţa de unde am venit. De aceea, pentru creştini, sfinţii şi cei adormiţi sunt vii cu sufletul. Teologic vorbind Dumnezeu este al viilor, nu al morţilor, conform Scripturii. Iar sufletul, ştim bine, este făcut după chipul lui Dumnezeu, adică nemuritor.

Afirmaţia lui Iisus stârneşte însă râsete în anturajul Domnului, parcă prevestind ceea ce avea să urmeze în istoria civilizaţiei creştine: cei nepregătiţi şi nematurizaţi duhovniceşte vor lua în râs multe din sărbătorile creştine, transformându-le într-un soi de carnaval al denaturării sfinţeniei, frumosului şi amintirii celor plecaţi dintre noi.

Halloween-ul se înscrie pe această linie. El apare, iniţial, în Biserica Romano-Catolică, ca o mutare a practicilor ortodoxe legate de sfinţi şi de cei adormiţi, făcută în 835 de către papa Grigorie al IV-lea. Sub numele de All Hallows' Evening, se marca seara de dinaintea zilei de 1 noiembrie, în care se făcea cinstirea tuturor sfinţilor iar a doua zi, pe 2 noiembrie se pomeneau toţi cei adormiţi. Ideea se regăseşte şi la ortodocşi, atât prin Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii) cât şi prin zilele de pomenire a celor adormiţi (Moşii de vară şi de iarnă, precum şi sâmbetele Postului Mare).

Sub influenţa unor sărbători de origine celtică (Samhain, ţinută tot pe 1 noiembrie şi Con