O comisie a Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior din România (ARACIS) se află, începând de astăzi şi până pe 1 noiembrie, la Universitatea Suceava, pentru evaluare în vederea acreditării.
Echipa ARACIS este formată din circa 20 de profesori universitari din ţară şi străinătate, care vor analiza activitatea USV din ultimii 5 ani, ei urmărind, printre altele, evoluţia numărului de studenţi din această perioadă, baza materială, serviciile oferite studenţilor, procentul de absolvire, activitatea didactică, activitatea de cercetare.
Vor fi, de asemenea, analizate şi 10 programe de studiu de la facultăţile Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Istorie şi Geografie, Inginerie Alimentară, Silvicultură, Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Inginerie Mecanică şi Educaţie Fizică şi Sport.
Reamintim că ultima evaluare a universităţii sucevene s-a desfăşurat în 2008, USV obţinând atunci calificativul „Grad de încredere ridicat”, cel mai înalt ce poate fi acordat unei universităţi în sistemul naţional de învăţământ.
Anul acesta, în cadrul evaluărilor efectuate de ARACIS în 11 universităţi româneşti, s-a constatat că universităţi care obţinuseră, acum 5 ani, grad ridicat de încredere au ajuns doar la nivelul de „încredere limitată”.
Se estimează că nu va fi cazul USV, având în vedere declaraţia preşedintelui ARACIS, Ioan Curtu, prezent la Suceava cu prilejul manifestărilor dedicate aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea USV, potrivit căruia, atunci când va veni la evaluare, comisia ARACIP „va călca pe un teren solid”, datorită reputaţiei naţionale şi internaţionale de care se bucură instituţia academică suceveană.