La începutul lui octombrie 2013, în Spania s-a lansat public Partidul X. Născut din mişcarea de protest a indignados, noul partid îşi propune să susţină un plan de ieşire din criză, care să fie o combinaţie de „Nürnberg financiar şi de plan Marshall”.
Începutul e ambiţios: o listă cu luptători anti-corupţie, între care figurează un fost bancher franco-italian, care în 2008 a dat publicităţii numele a 130 de mii de clienţi ai băncii HSBC, ce încercaseră să eludeze fiscul, sau un avocat care a apărat ani de-a rândul cetăţeni spanioli nemulţumiţi de facturile umflate de o companie de electricitate. Comparat deja cu mişcarea lui Beppe Grillo, Partidul X - care îşi mai spune şi Partidul Viitorului - vrea să obţină peste 1 milion de voturi la europenele din mai 2014, cultivând un discurs radical de tipul: "afară cu toţi politicienii" şi cerând stabilirea unui "salariu maxim", care să fie de 10 ori mai mare decât "salariul minim". El Pais estimează că X are circa şase mii de simpatizanţi, dintre care 160 cu un rol activ. Ei aşteaptă alte colaborări cetăţeneşti, susţinând că a venit timpul "wiki-guvernanţei", după modelul de-acum celebrei enciclopedii, la a cărei elaborare poate participa oricine. Pe scurt: X înseamnă anti-corupţie şi angajare civică, nu politică, anonimatul cetăţeanului obişnuit în contrast cu corupţia şi aroganţa politicienilor de profesie.
Vremurile se schimbă...
Într-adevăr, întâmplarea face că în octombrie s-au împlinit 50 de ani de când revista franceză Express anunţa pe copertă "Primul interviu cu domnul X". Cine era Monsieur X? O spunea într-un articol Jean Ferriot, redactorul-şef al gazetei: "există astăzi, undeva în Franţa, cineva care îl va înfrunta pe de Gaulle". Era avută în vedere campania din 1965, primul scrutin prezidenţial direct din istoria celei de-a V-a Republici franceze. Ideea era de a susţine o candidatură, după ce P
