Clienţii băncilor îşi verifi că cutiile de valori, după ce au afl at din "Evenimentul zilei" despre misterioasele dispariţii din seifuri. Opt oameni au reclamat,la Piteşti, furturi de aproape un million de euro. IGPR a trimis la faţa locului un specialist.
Fenomenul furturilor din cutiile de valori ia amploare. Dezvăluirile din "Evenimentul zilei" privitoare la dispariţiile misterioase a unor averi din seifurile a două bănci, din Ploieşti şi Piteşti, i-au alertat pe deţinătorii de "comori" ascunse. Zeci de oameni şi-au verificat căsuţele metalice din bănci. Dintre ei, opt piteşteni au şi reclamat lipsa de bani şi bunuri în valoare de zeci sau sute de mii de euro.
Pagubele sunt estimate la un million de euro. Nimeni nu a fost prins până acum, dar anchetatorii îşi îndreaptă atenţia spre doi suspecţi, clienţi ai băncii, care apar pe camerele de luat vederi intrând des, în ultima perioadă, să "îşi verifice cutiile de valori". Unul e român, iar altul un cetăţean român, dar cu nume spaniol. "Sunt audiaţi toţi deţinătorii cutiilor de valori, inclusiv cele două persoane", spune ofiţerul de presă al IPJ Prahova, comisarul şef Dănuţ Dinu.
Surse din sistemul bancar precizează că cei doi bănuiţi au intrat în atenţia anchetatorilor după ce s-a observat că au apărut în bancă, vineri, în ziua în care afaceristul piteştean Eugen Florea a reclamat că i-au dispărut 130.000 de dolari, 49.000 de lei, mai multe piese din aur şi un ceas de buzunar, tot din aur. Totodată, oficiali din Poliţia Română au precizat pentru "Evenimentul zilei" că, dacă furturile se confirmă şi reclamaţiile nu sunt false, asistăm la un nou tip de furt, nemaiîntâlnit în România. "Se poate ca tipul de furt să fie importat din străinătate. Se verifică şi cazuri similare din alte ţări", spune oficialul. Amploare cazului a determinat conducerea IGPR să trimită la faţa locului un specialist în furturi d