Pe lângă reducerile financiare consistente cu decorarea şi iluminatul oraşului, reprezentanţii primăriei vor să coopteze firmele private pentru a amenaja, în spiritual sărbătorilor, zonele din Ploieşti în care acestea îşi au sediile
Cheltuielile reduse la jumătate cu decorarea oraşului şi cu 15% mai mici faţă de acum doi ani pentru iluminatul ornamental. Sunt planurile pentru sărbătorile de iarnă ale administraţiei din Ploieşti, dezvăluite joi de viceprimarul Iulian Teodorescu.
Economiile vor veni în special din renunţarea la brazii naturali care erau montaţi în mai multe zone din oraş în favoarea unora ecologici, cel mai probabil electrici. „Vom face un calcul pentru a vedea cum ieşim mai ieftin“, a spus viceprimarul.
De asemenea, agenţii economici din oraş vor fi cooptaţi să contribuie la decorarea zonelor în care activează, adică firmele să împodobească pe cheltuiala lor străzile unde îşi au sediile. Firmele au fost solicitate să contribuie şi la ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, dar şi la spijinirea programelor artistice din oraş, din perioada sărbătorilor.
Din aprilie, serviciul de iluminat public din Ploieşti, şi implicit din perioada sărbătorilor, a fost preluat de Societatea de Gospodărire Urbană din Ploieşti.
Anul trecut, iluminatul ornamental din oraş a costat aproximativ 420.000 de euro, faţă de aproape 530.000 de euro, în urmă cu doi ani, când au fost montate în oraş şi zece figurine 3D.
Vă mai recomandăm
Asociaţiile de proprietari din Ploieşti vor primi material antiderapant pentru înlăturarea poleiului din faţa blocurilor
Şcolile din Ploieşti, tăiate de la finanţare. Fonduri de 200.000 de lei pentru toate unităţile de învăţământ din oraş