Crin Antonescu, președintele Senatului, a comentat azi, la postul Realitatea TV, informațiile anunțate de România TV, conform cărora acesta s-ar fi întâlnit cu Ioan Niculae într-un hotel din București.
Crin Antonescu
Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Liderul PNL a spus că s-a întâlnit cu Rareș Bogdan, jurnalistul Realitatea TV și moderatul emisiunii în care a fost invitat, și Cozmin Gușă, unul dintre patronii postului.
Crin Antonescu s-a întâlnit cu Cozmin Guşă, într-un hotel în care se afla şi Ioan Niculae
”Pe postul acela se încalcă orice regulă. Ne-am întâlnit la o cafea și am discutat despre temele emisiunii. Într-un loc public. A fost o discuție absolut normală între un jurnalist și un invitat. De aici și până la făcătura că eu m-am întâlnit cu Ioan Niculae. Eu îl cunosc pe domnul Niculae, știu cine este, dar nu ne-am întâlnit niciodată. Nici astăzi”, a explicat Crin Antonescu.
”Se mințea pe acel post. Am restabilit adevărul în intervenția mea. M-am întâlnit cu Rareș Bogdan și l-am salutat și pe Cozmin Gușă și cu asta basta. Intervenția mea nu a oprit-o pe realizatoarea emisiunii să continue”, a adăugat al doilea om în stat.
”Ieșirea în fărădelege și în lumea presei continuă. E o problemă în momentul în care asemenea făcături pot să circule în presă și să nu fie sancționate, moral sau profesional, atunci se ajunge foarte departe. Pe mine mă pune pe gânduri că asemenea făcături se pot face într-o astfel de emisiune, oare nu se poate apela la astfel de practici când e vorba și de dosare penale”, a comentat Crin Antonescu.
”Aici s-a ajuns. Eu înțeleg oricât de mult partizanat, declarații dure, dar nu falsificarea faptelor într-un asemenea mod. E ca și cum într-un dosar am avea fapte false. Se construiește o dezimformare majoră. Efectele sunt asupra consumatorilor. Este informație infectată cu salmonela. Telespec