Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Mitrea, trimis din nou în judecată în dosarul în care este acuzat de corupţie

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 ·

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost trimis din nou în judecată, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul în care este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

În acest dosar, Mirea este acuzat că ar fi pretins şi primit de fostul şef al adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Paula Jianu suma de 5.200.000 lei vechi, sumă care reprezenta contravaloarea unor lucrări de construcţie amenajare şi dotare a casei din oraşul Voluntari, proprietatea mamei fostului ministru.

Alături de acesta procurorii au dispus trimiterea în judecată şi a Irinei Paula Jianu, fost şef adjunct la ISC, ulterior inspector general de stat în construcţii la aceeaşi instituţie pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilităţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

De asemenea, anchetatorii l-au trimis în faţa instanţei şi pe Nicolae Popescu arhitect şef al Primăriei Voluntari, sub acuzaţiile de fals în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2001- 2002, iron Mitrea, ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (M.L.P.T.L.) la acea dată, a pretins şi primit de la Irina Paula Jianu, foloase necuvenite în cuantum de 5.200.000.000 ROL (lei vechi), reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare care au fost executate de firele Conimpuls S.A. Bacău,. Vertcon S.A. Bacău, Durimpuls S.R.L. Bacău şi Regal Glass S.R.L. Bacău la un imobil situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Tudor Mitrea.

Foloasele necuve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 36 minute
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 4 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°