De ce “Solilocvii”? Şi unde am putea aşeza noua carte a lui Constantin Vlad(*) în bogata sa bibliografie? Un răspuns ne dă George G. Potra în cuvântul înainte, sugestiv intitulat:”El nu lasă gândul să se odihnească”:”Modest- dincolo de titluri, premii şi decoraţii-prietenul meu nu vine în agora să facă paradă de erudiţia sa, ci ni se alătură cu prudenţa şi gravitatea unui gânditor, care i-a cercetat pe mulţi înţelepţi de ieri şi de astăzi, pentru a formula şi distila în beneficiul nostru noi întrebări.”  

Nu altceva mărturiseşte a fi avut în intenţie Constantin Vlad însuşi:”De ce Solilocvii? Pentru că, în dialogul său cu lumea, autorul este cel care întreabă şi tot el răspunde; şi cu toată această lume în jur este-şi rămâne- singur, aplecat asupra colii albe de hârtie, în faţa tastelor computerului.”Şi, mai departe:”Trufie sau neputiinţă a spiritului? Nici una  nici alta. E calea pe care o alege în strădania spre creaţie şi spre originalitate.”

În ceea ce mă priveşte, aş situa noua carte a lui Constatin Vlad la confluenţa dintre  travaliul ştiinţific- al cărui punct de referinţă rămâne “Diplomaţia secolului XX”(2006)- şi un alt reper aparte în travaliul său diplomatic:”Puncte cardinale îndepărtate: Helsinki, Tokyo, Canbera. Note ale unui ambasador al României.”(2011)

În ce constă, atunci, noutatea, specificul acestor “Solilocvii”? Fără ezitare, răspund că, de data asta, memorialistul şi analistul îşi dau mâna pentru a scrie o carte care pune în prim plan subtila, inestricabila relaţie dintre artă, ştiinţă şi conştiinţă în exerciţul diplomatic.

De aceea, temeiurile cărţii trebuie înţelese ca expresie a datoriei  morale a autorului de a lăsa marturie despre ceea ce el a trăit şi a învăţat şi, într-un sens mai larg, ca decurgând din dorinţa sa de a contribui şi a stimula promovare unui proiect românesc de diplomaţie propri