Crainicul Televiziunii Române anunţă că secretarul general al partidului, Nicolae Ceauşescu, deplînge profund faptul că româncele nu doresc să aibă copii. Pentru a le putea ajuta să-şi schimbe această atitudine egoistă, tovarăşul Ceauşescu promulgă Decretul 770, prin care avortul se va pedepsi de acum înainte cu închisoare:

„Astfel – anunţă crainicul – scriem o nouă pagină de istorie în lupta împotriva decadenţei imperialismului.“

Începînd cu 1 octombrie 1966, contraconcepţia şi avortul sînt permise doar femeilor care se achită de obligaţia patriotică de a naşte cel puţin patru copii sau celor peste 40 de ani şi care prezintă un risc ridicat de a naşte copii cu invalidităţi, întrucît naţiunea are nevoie de „vitalitate, tinereţe şi vigoare“.

La cel de-al IX-lea Congres al Partidului Comunist, Ceauşescu subliniază că luarea de măsuri drastice este necesară şi inevitabilă. Membrii partidului sînt de aceeaşi părere, se ridică de pe scaune, pe fundalul ultimelor cuvinte ale secretarului partidului. Sala răsună de vuietul neîntrerupt al aplauzelor. Bărbaţi şi femei, toţi aplaudă. Bărbaţii zîmbesc, dar nu şi femeile.

În ziua următoare, ziarele scriu, apreciind corect, despre politica vizionară a secretarului general al partidului, care depune toate eforturile pentru a face din România o putere mondială. Partidul decretează „25 de milioane de români în anul 2000!“ Lipsesc încă şase milioane, aşa că, cetăţene, la treabă!

Nu le va fi greu, întrucît din magazine dispar prezervativele. Se mai pot cumpăra pe sub mînă globule cu chinină, atît de usturătoare că par mai degrabă agenţi corozivi, decît contraceptive. Cu toate acestea, pentru a rezolva problema unei sarcini nedorite, soluţia curentă rămîne avortul.

Românii sînt confuzi: hotărîrea a fost aprobată de pe o zi pe alta, iar cele mai multe femei nu au nici o idee despre fiziologia lor. Educ