Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul a colectat mai puţin

Publicat in Ceahlaul, joi 31 octombrie 2013 ·

Statul a colectat în trimestrul al treilea la bugetul general consolidat cu 4 miliarde de lei mai puţin comparativ cu suma prevăzută în programul stabilit de Ministerul Finanţelor, respectiv 49,7 miliarde lei faţă de 53,7 miliarde lei. Conform datelor operative pentru trimestrul al treilea, veniturile bugetului general consolidat au fost realizate în proporţie de 92,5%, în timp ce cheltuielile s-au efectuat în proporţie de 96%, situaţie care a condus la un deficit de1,5 miliarde de lei, faţă de ţinta stabilită pe acest trimestru, care prevedea un plus de 400 milioane de lei. Cu toate acestea, abaterile înregistrate pe partea de venituri au fost compensate parţial de economiile înregistrate la cheltuieli, deficitul înregistrat pe primele 9 luni ale anului, de 8,1 miliarde lei, respectiv 1,3% din PIB, fiind în limitele ţintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an. Veniturile, în sumă de 49,7 miliarde lei, au reprezentat 7,9% din PIB şi au fost realizate în proporţie de 92,5%. Veniturile încasate din activitatea economică (fără fonduri de la UE pre şi post-aderare) au totalizat 47,5 miliarde lei, reprezentând 7,6% din PIB şi un grad de încasare faţă de ţintă de 94,8%. (Mediafax) Statul a colectat în trimestrul al treilea la bugetul general consolidat cu 4 miliarde de lei mai puţin comparativ cu suma prevăzută în programul stabilit de Ministerul Finanţelor, respectiv 49,7 miliarde lei faţă de 53,7 miliarde lei. Conform datelor operative pentru trimestrul al treilea, veniturile bugetului general consolidat au fost realizate în proporţie de 92,5%, în timp ce cheltuielile s-au efectuat în proporţie de 96%, situaţie care a condus la un deficit de1,5 miliarde de lei, faţă de ţinta stabilită pe acest trimestru, care prevedea un plus de 400 milioane de lei. Cu toate acestea, abaterile înregistrate pe partea de venituri au fost compensate parţial de economiile înregistr

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 52 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 29 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

SURSE Percheziţii ale Parchetului European la fermele de purcei ale nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD / E vorba de suspiciuni de fraudă cu fonduri europene de peste 1,2 milioane de euro

G4Media acum 2 ore
Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu (foto), senator şi secretarul general al PSD, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Percheziţiile au avut loc joi, 27 iunie 2

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Edi Iordănescu, în doliu! A murit imediat după meciul România-Slovacia

Cancan acum 34 minute
Clipe de coșmar pentru Edi Iordănescu, la scurt timp după ce România s-a calificat în optimile de la EURO 2024! Selecționerul Naționalei este în doliu. Din păcate, tragedia s-a produs la scurt timp după meciul România – Slovacia. Edi Iordănescu a pi

Un supliment anti-colesterol face victime în Japonia: 75 de decese suspecte

Mediafax acum 36 minute
Compania japoneză Kobayashi Pharmaceutical Co, care produce suplimente alimentare pe bază de drojdie roşie de orez (în general produse anti-colesterol), evaluează cazul a 76 de persoane care au murit, probabil, în urma utilizării produsului, relatea

Localităţi din două judeţe, sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină

Press Alert acum 42 minute
< p> Mai multe localităţi din judeţele Sălaj și Hunedoara sunt sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. În localitățile Bobota, Ip, Măeriște, Marca, Camăr și Carastelec, județul Sălaj, meteorologii anunță, până la ora 15:30, averse torențial

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°