Este paradoxal, dar comparaţia nu lasă foarte multe dubii şi chiar "ţine" la o mai atentă examinare: cele două stângi au avut evoluţii similare în cele două ţări francofone, au avut şi consecinţe imediat, au cauzat aceleaşi deziluzii şi se luptă cu acealeaşi probleme intestine.

Să facem o comparaţie plecând de la un joc: în acest text, "Claritatea sau revolta, Hollande trebuie să aleagă", publicat ieri de Presseurop.eu, preluat de pe site-ul Slate.fr. Am încercat să înlocuiesc numele lui François Hollande cu cel al primului ministru român, Victor Ponta. Am fost forţată să constat că a mers: enunţurile făcute se potrivesc şi "noului Machiavelli", cum îl numea nu demult "Qmagazine".

Am ajuns şi aici. Acesta este momentul-cheie în mişcarea strategică în care s-a angajat François Hollande. El se află sub bătaia focurilor încrucişate din partea atât a propriei sale tabere cât şi a dreptei. Poate el scăpa? Cred că lui François Hollande îi revine sarcina de a duce la capăt în sfârşit conversia socialismului francez către social-democraţie. Trebuie să demarxizeze stânga. Ori el a moştenit un partid care – din vina tuturor liderilor socialişti, el-însuşi inclus – face o analiză inversă a crizei: cheamă la o întoarcere a luptei de clasă! Munca "împotriva" capitalului! Partidul Socialist (PS) nu s-a îndreptat către secolul al XXI-lea, ci s-a refugiat în secolul al XIX-lea. Întrebarea centrală este, pentru acesta, cea a inegalităţilor: bogaţii trebuie impozitaţi. Alesul Hollande se împiedică pretutindeni de consilierii şi miniştri care gândesc astfel. El are un Parlament în care mulţi deputaţi gândesc aşa. Hollande , pe când era candidat, a înţeles că această criză este probabil mult mai complexă decât aceste raţionamente lenevoase. El promite puţine. Îndrăzneşte să spună că începutul cincinalului va fi greu şi că roadele nu vor fi distribuite decât după, în a doua p