Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geo Saizescu a filmat la Turnu Severin “Balul de sâmbătă seară”. Severinenii îl adorau pe Sebastian Papaiani, eroul principal

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 ·

“Balul de sâmbătă seară”, unul din filmele marelui regizor Geo Saizescu, originar din judeţul Mehedinţi, a fost filmat în 1967 la Drobeta Turnu Severin. Locatarii blocului unde s-a realizat filmul îşi amintesc şi astăzi cu mare drag de regizor, dar şi de actorul Sebastian Papaiani, personajul principal, pe care îl idolatrizau.

Marele cineast al României, Geo Saizescu, a ales ca locaţie pentru filmări cel mai vechi bloc din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin, construit în 1950, pe bulevardul Carol I. Locatarii de aici povestesc că la vremea respectivă prezenţa actorului Sebastian Papaiani în rândul lor a fost un eveniment cu totul excepţional. Îi urmăreau cu atenţie toate gesturile şi stăteau ore întregi lângă echipa de filmare cu speranţa că regizorul poate îi solicită pentru o mică figuraţie. “Când avea nevoie de scene de figuraţie mai mărunte apela la noi. A pus-o pe o vecină, pe tanti Mărculescu, răposata, să îl gonească pe un vecin cu o nuia pe la spate şi scena asta a apărut în film” povesteşte un locatar. O doamnă îşi aminteşte că a găzduit-o pe timpul filmărilor chiar pe actriţa Mariella Petrescu fiindcă aceasta nu mai găsise cameră la hotelul de peste drum de bloc.

“Era tare drăguţă, tare sensibilă, când îi duceam tava ca să mănânce îmi spunea <>. Şi Papaiani mai venea, mai stătea cu ea de vorbă, dar domnul Saizescu nu. OJT-ul a venit şi mi-a văzut camera, a văzut că am telefon, că am toate condiţiile, m-au rugat să o primesc şi pentru asta ei m-au plătit” spune Maria Iachimovski, o locatară de pe Carol I. Evident că filmările care au avut loc în acest cochet imobil din Turnu Severin au dat oarecum peste cap liniştea locatarilor. Dar nimeni nu s-a arătat deranjat, dimpotrivă, au fost onoraţi că regizorul, care iubea nespus de mult acest oraş, a ales Severi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 6 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 8 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 8 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum o ora
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 7 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°