Un aspect foarte puţin cunoscut şi cercetat al trecutului nostru l-a constituit scurta existenţă a Republicii Bănăţene, apărută la sfârşitul primului război mondial, în momentul dezmembrării Imperiului Austro-Ungar

Despre Republica Bănăţeană s-au scris puţine lucruri. Istoriografia ulterioară fie a ignorant complet subiectul, fie, când l-a amintit, l-a prezentat în culori defavorabile.

Din punct de vedere administrativ, acest moment seamănă oarecum cu ceea ce s-a întâmplat pe 20 decembrie 1989, când armata din Timişoara, după zilele însângerate de 17-18 decembrie, trecea de partea mulţimii, în timp ce Televiziunea din Bucureşti încă mai transmitea în acea noapte ameninţările lui Nicolae Ceauşescu, abia revenit din vizita în Iran. Într-un haos general, Timişoara nu recunoştea autoritatea puterii centrale.

Istoricul bănăţean Mircea Rusnac a încercat să lămurească apariţia şi existenţa Republicii Bănăţene în perioada foarte tulbure a anilor 1918-1919.

“Cu cât este cunoscut mai bine adevărul, cu atât va fi ulterior mai greu de combătut”, susţine Mircea Rusnac.

Redăm textul pe care Mircea Rusnac l-a scris despre istoria Republici Bănăţeane, care a dăinuit între 31 octombrie 1918 – 21 februarie 1919.

Prima problemă: de ce a fost proclamată o republică într-o regiune fără tradiţie în acest sens până atunci? Răspunsul trebuie căutat în amploarea pe care o luase la sfârşitul războiului mişcarea social-democrată bănăţeană, bazată pe existenţa unui proletariat destul de numeros în oraşele regiunii, pe atunci puternic dezvoltată industrial. Din 1905, Partidul Social Democrat din Ungaria avea şi o secţie românească, însă aceasta era destul de slabă. Cea mai puternică organizaţie social-democrată bănăţeană era cea maghiaro-germană, condusă de avocatul dr. Otto Roth. Acesta era considerat fie evreu, fie germa