Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Tucă Show la cherhana

Publicat in Puterea, joi 31 octombrie 2013 ·

Cum presa nu pare să mai iasă din criză, Marius Tucă (foto) şi-a mai deschis o cârciumă, pe malul lacului Herăstrău. Ca să-şi crească clientela, Marius s-a apucat de un fel de stand-up comedy.

În fiecare sâmbătă şi duminică, el coboară printre muşteriii de la cherhanaua sa. Trece de la o masă la alta, povesteşte cu mesenii, le explică ce şi cum cu felurile de mâncare, pe scurt e responsabil cu antrenul. Un amic al Bursei Zvonurilor, care a fost acolo, ne-a zis că Marius „face senzaţie”. Şi bani, completăm noi.

Diana o vânează pe Alina

Deci, joi deputatul Diana Tușa și Vlad Moisescu, membri fondatori ai platformei Inițiativa România Liberală, s-au înscris în PNȚCD. Toate bune şi frumoase până aici. Şi mai frumos este că Diana Tuşa lucrează din greu la a atrage deputaţi din alte partide pentru constituirea unui grup parlamentar. Un PP-DD-ist e aproape trecut la PNŢCD. Însă surpriza vine de la PNL, de unde poate pleca Alina Gorghiu, care în ultima vreme nu a mai fost văzută în preajma nici unui penelist.

Barbu scoate bănuţul

Senatorul Tudor Barbu a fost unul dintre promotorii de seamă ai celebrului contract de două milioane de euro dintre PP-DD şi candidaţii săi. Între timp, Barbu a tuns-o la partidul lui Dan Voiculescu, din înalta funcţie de şef al grupului senatorial al lui Dan Diaconescu. După braşoava asta, Tudorică e bun de plată. Ce-şi face omul cu mâna lui... Până una alta, Simona Man, preşedintele PP-DD, l-a chemat pe senatorul fugar la un cabinet de mediere... După aia, socoteala se va muta la cremenal.

Cum presa nu pare să mai iasă din criză, Marius Tucă (foto) şi-a mai deschis o cârciumă, pe malul lacului Herăstrău. Ca să-şi crească clientela, Marius s-a apucat de un fel de stand-up comedy.

În fiecare sâmbătă şi duminică, el coboară printre muşteriii de la cherhanaua sa. Trece de la o masă la alta, povesteşte cu mesenii

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 11 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 10 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 12 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 8 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°