Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Asociaţia viitorilor deţinuţi politici“. Bucureştenii care se opun proiectului Roşia Montană s-au solidarizat cu protestatarii puşi sub învinuire

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 ·

Câţiva zeci de protestatari care se opun proiectului de exploatare minieră de aur şi argint de la Roşia Montană s-au solidarizat, joi dimineaţă, cu cei care au fost puşi sub învinuire şi sunt audiaţia la Secţia 10 de Poliţie din Bucureşti. Oamenii au ţinut o pancartă pe care scrie ironic „Asociaţia viitorilor deţinuţi politici“, ei acuzând dosarul ca fiind unul prefabricat politic.

Gestul simbolic a avut loc joi dimineaţă în jurul ore 09.30 în faţa secţiei 10 de Poliţie, de pe Bulevardul Unirii numărul 72, bloc J3G, etajele 5 şi 6. Cei prezenţi susţin că dosarul prin care s-a început începerea urmăririi penale faţă de cinci persoane în dosarul vandalizării autoturismului ministrului Culturii, Daniel Barbu, este unul politic.

„Doamnelor şi domnilor, Asociaţia Viitorilor Deţinuţi Politici vă salută din faţa Secţiei 10“, este descrisă imaginea de grup făcută chiar în faţa secţiei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală faţă de cinci persoane pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul.

Pe 17 octombrie, câteva zeci de protestatari au întrerupt o dezbatere la care participa Daniel Barbu în localul Club A, din Centrul Vechi.

Ei au întrerupt evenimentul „Cafeneaua critică”, au desfăşurat pancarte şi au aruncat cu bancnote false cu chipul ministrului către acesta. I-au întins şi o pungă cu monede, întrebându-l câţi bani a primit pentru a aviza pozitiv proiectul de la Roşia Montană. Când Daniel Barbu a încercat să părăsească Centrul Vechi, luneta maşinii sale a fost spartă.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Lectorul universitar Claudiu Crăciun, audiat ca făptuitor în dosarul agresării ministrului Culturii, Daniel Barbu. Protestatarul neagă implicarea sa

Douăsprezece persoane au fost citate joi, în calitate de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 2 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Stăpânul câinelui care a mușcat o femeie și pe fetița ei, reținut pentru 24 de ore

G4Media acum o ora
Stăpânul câinelui care a mușcart, joi, o femeie și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiștii de la Serviciul pentru Protecția Animalelor pentru 24 de ore, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acesto

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 42 minute
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum o ora
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum o ora
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

MAI a primit 1.250 de sesizări în perioada campaniei electorale. Mobillizare generală duminică: 42.800 de angajaţi pe teren

Mediafax acum o ora
„Campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără incidente grave. De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproxim

Comisie de la Inspecția Muncii trimisă să ancheteze explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani

Ziare.com acum 42 minute
O comisie formată din specialişti ai Inspecţiei Muncii anchetează accidentul de muncă colectiv produs, vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman din Botoşani, a declarat, şef Serviciului Inspecţia Muncii Bucureşti, Alexandru Iosif Cîmpean. Potrivit aces

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum 40 minute
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Cod roşu de averse torenţiale, vijelie şi grindină în judeţul Bacău

Ziarul Financiar acum 57 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de vreme rea în judeţul Bacău, valabilă sâmbătă, până la ora 14.15. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcari electrice, intensificări ale vâ

Vremea

București
acum

34°
sâm.

22°/34°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°