de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
01 noiembrie 2013 22:37
5 vizualizari
A-A+ Ni se pare ciudat să vedem în Olanda, Elveţia sau Finlanda oameni în costum, circulând cu bicicleta. Unii dintre ei sunt funcţionari, unii avocaţi, alţii directori de instituţii. Manevrează ghidonul, pedalează, fără să le cadă galoanele. Dacă ne încordăm puţin înţelegerea, dacă privim dincolo de imensul tablou cu parveniţi autohtoni, s-ar putea să constatăm că nu e nimic ciudat în această aparentă ciudăţenie. Zice o vorbă că domn te naşti, nu devii. Aşa o fi. Nici relaţia nepotrivită cu o înaltă funcţie publică aducătoare de belşug nu poate acoperi, total, petele unui fond neşlefuit. Dacă s-ar realiza un catalog al parvenitului de calibru din România, am găsi o mulţime de personaje care s-au intersectat cu banul public în ultimii douăzeci de ani, oameni pentru care decenţa e o dovadă de slăbiciune. E firesc să-ţi doreşti un trai prosper, condiţii bune, lucruri de calitate, concedii confortabile. Nu e nimic rău în asta, dimpotrivă, e foarte bine că omul vrea mai mult. Numai că dorinţa asta devine, în cazul multora, o obsesie transformată în realitate, expusă agresiv, sfidător. Se sare peste nişte etape, se trece de la iahnia de fasole cu mămăligă, brusc, la trufe şi caviar, de la căruţă la limuzină de sute de mii de euro, de la cocioabă, la palat. Arivismul cronic e confundat cu un fel de aristocraţie la mâna a doua. Când circuli prin România pe drumuri de coşmar, când te înconvoi sub greutatea absurdelor legi zămislite de minţi prea ocupate cu altele, realizezi că e ceva nefiresc în toată povestea asta românească, în care limuzinele şi căruţele circulă bară la nară (nara calului). E prea mare hăul dintre ceea ce s-a făcut în România şi pretenţiile satisfăcute ale celor care n-au făcut nimic, deşi, la un moment dat, ar fi putut pune o cărămidă. E prea tăioasă discre
