Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edward Snowden ar putea depune mărturie în faţa procurorilor germani, în scandalul interceptărilor dintre SUA şi Germania

Publicat in Antena 3, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Edward Snowden a scris guvernului german pe tema scandalului interceptărilor şi ar putea depune mărturie în faţa procurorilor germani. Însă va putea face asta doar în scris pentru că, în cazul în care va părăsi Rusia, Snowden şi-ar pierde statutul de refugiat. Un parlamentar german s-a întâlnit deja, la Moscova, cu americanul căutat pentru spionaj.

Scandalul interceptărilor dintre Statele Unite şi Germania a ajuns pe masa procurorilor din Berlin şi ar putea beneficia de contribuţia unui martor-surpriză. Un parlamentar din Bundestag i-a cerut fostului consultant NSA Edward Snowden să depună mărturie în cazul spionării cancelarului Angela Merkel.

„El este interesat să clarifice această poveste, nu pentru el însuşi, ci pentru a preveni astfel de acţiuni criminale”, a declarat parlamentarul german Hans-Christian Stroebele.

Totuşi, potrivit lui Stroebele, Snowden „a spus că ceea ce ar prefera ar fi să depună mărturie în faţa Congresului american”, parlamentarul german adăugând că fostul consultant al serviciilor americane de informaţii „nu mi s-a prezentat ca un antiamerican sau ca un inamic al Americii, ci mai degrabă invers”.

Snowden ar trebui însă să dea declaraţii în scris sau procurorii de la Berlin ar trebui să vină să discute cu el în Rusia, unde a obţinut azil.

Dacă va părăsi ţara în care se află, Edward Snowden riscă să îşi piardă statutul de refugiat, lucru confirmat şi de avocatul său, Anatoli Kucerena.

„În cadrul acordurilor internaţionale, Snowden poate depune mărturie în Rusia, dar autorităţile germane sunt cele care vor decide”, a afirmat Kucerena.

De aceea, Snowden cere autorităţilor germane să îi ofere azil în schimbul mărturiei. Berlinul are însă reţineri în a-i oferi acest statut americanului.

„Dacă există posibilitatea de a-l interoga pe Domnul Snowden fă

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum o ora
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum 59 minute
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°