Schimbarea discursului reformator al ministrului sănătăţii, de la oferta unui pachet zis „de bază“, în fapt universal, la pachete diferenţiate în funcţie de statutul de asigurat (public), are vreo semnificaţie pentru viitorul reformei sistemului de sănătate? Până la urmă, spre deosebire de punctele negociabile ale fiecărei viziuni de schimbare, universalitatea accesului la îngrijiri de sănătate era o decizie politică ce părea asumată în deplină cunoştinţă de cauză. Să ne aşteptăm şi la alţi paşi şovăitori? (Dr. A. M.) Hulem înseamnă vis şi „visul“ este dreptul la viaţă, îşi învaţă audienţa regizorul Harry Eliad, încercând să explice mesajul piesei „Vânzătorii de Haloimes“. În Bucureştiul anilor ’50, de dinaintea valului de plecări către Ţara Sfântă, haloimes însemna însă, mai întotdeauna, o aiureală, o vorbă în vânt. E cuvântul care mi-a venit în minte când am aflat de schimbarea la faţă, cu privire la „pachetul de bază“, a ministrului Eugen Nicolăescu, în propoziţia: „Un haloimes! Dar la ce te poţi aştepta de la asemenea oameni?“. Un haloimes, o vorbă în vânt, o aiureală care trebuie analizată cu răceală, fără a cădea în capcana ridicatului scârbit din umeri. Aşadar, cine sunt cei cărora Nicolăescu le promite „pachetul de bază“ în forma sa malnutrită până la caşexie? În principiu, toţi locuitorii României, cetăţeni ai ţării sau nu, care nu contribuie financiar la sistemul de asigurare al statului. Nu am reuşit să aflu câţi asemenea oameni sunt în prezent pe teritoriul ţării, dar cred că am înţeles că nu au venituri impozabile; nu au achitat lunar cel puţin 38 de lei şi 50 de bani, adică 5,5% din ce este definit drept salariu minim; au peste 18 ani şi nu sunt înscrişi într-o formă de învăţământ superior; şi nu sunt soţ/soţie Publicitate ai unor asiguraţi. Pentru aceşti oameni, reforma Nicolăescu prevede, gratuit, servicii de prevenţie, asistenţă de