Neîntrecutul povestitor de la Humuleşti purta de grijă fraţilor săi mai mici şi unicului său fiu, Constantin. Bojdeuca din Ţicău a fost trecută pe numele Tincăi, femeia care i-a stat alături, fără a fi cununaţi, aproape două decenii.

„Ia am fost şi eu în lumea asta un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la 20 de ani, nici cuminte pân’ la 30, şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut.

Dar şi sărac aşa ca anu’ aista, ca anu' trecut şi ca di când sunt, niciodată n-am fost”.

Aşa îşi descrie condiţia Creangă, făcând haz de necaz, în „Amintiri din copilărie”, capodopera scrierilor lui.

Creangă provenea dintr-o familie numeroasă, cu şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, dar pentru Zahei, Maria şi Ileana el a avut grijă mai târziu să-i ajute atunci când s-au mutat la Iaşi unde trăia şi mutase din Neamţ.

Aşa cum descrie în „Amintiri din copilărie”, s-a căznit să deprindă „vecernia", „ceaslovul”, „psaltirea” şi „glasurile”, apoi latina şi greaca veche, istoria universală şi a românilor, dogmatica mai mult de dragul mamei sale. La Smaranda Creangă evlavia mergea mână-n mână cu pragmatismul: voia să-şi vadă feciorul scăpat de sărăcie. Haina preoţească era aducătoare de beneficii. Preoţii n-aveau grija birului. Erau respectaţi de comunitate şi duceau un trai relativ simplu şi îndestulat.

După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot a fost înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni („Fabrica de popi”, unde apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, a trebuit să plece la Iaşi unde a absolvit cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola (1885-1859) după care s-a întors la Humuleşti pentru câteva luni.

„Amintiri din copilări