Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul Matzourakis, grecul care a jucat la Rapid şi la CFR Cluj, dezvăluie: „Elenii acum aud de Chiricheş şi de Maxim, dar nu mai sunt entuziaşti ”

Publicat in Adevarul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Tehnicianul elen care a evoluat în România spune că entuziasmul în tabăra adversarilor a scăzut simţitor faţă de momentul de după tragerea la sorţi.

Ioannis Matzourakis are 64 de ani şi este grec get-beget, dar şi-a petrecut copilăria în România. A jucat fotbal la CFR Cluj (1967 - 1969) şi la Rapid (1969 – 1971), după care s-a întors în ţara sa de origine. A mai evoluat pentru PAOK Salonic şi AEL Larissa, iar de la începutul anilor ‘80 a început să antreneze. Acum este antrenorul echipei prim-divizionare Kalloni, locul 12 în campionat.

Vă salut domnule Matzourakis. De România – Grecia vrem să vă întrebăm, normal...

E un meci echilibrat. Am citit că Piţurcă a spus că Grecia e favorită, dar asta e o prostie. Toate meciurile au momentele lor mai mici sau mai mari, dar e de ajuns să ai un moment bun, să-ţi intre un şut, chiar şi de la 30 de metri, şi gata, te-ai calificat. Echipa Greciei poate avea un mic avantaj pentru că are experienţa jocurilor de baraj şi e o echipă care se concentrează în astfel de meciuri. Face o muncă defensivă foarte bună, de aceea are meciuri de 0-0 sau victorii mici. Dar, dacă România dă un gol, va fi obligată să rişte.

A fost sărbătoare în Grecia după tragerea la sorţi, e adevărat?

S-au bucurat, da. Vă spun şi de ce? Pentru că toată lumea dorea să scape de Suedia şi de Franţa. Mai rămâneau România şi Islanda, echipe considerate adversari mai de bătut. Cu cât trec zilele, cei de aici îşi dau şi ei seama de importanţa şi de greutatea jocului şi acum calculează criteriile reale. Grecii încep şi ei acum să audă de Chiricheş, de Maxim, şi nu mai sunt aşa de entuziamaţi.

Am văzut o declaraţie de-a dvs, cum că România joacă lent, provoacă somnolenţă..

Unde ai citit, domnule? Am spus că poate fi un meci echilibrat, disputat, prudent, poate n-o să fie multe ocazii de poartă. Dar nu e mai lent jocul României ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 49 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 44 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 35 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°