Cântăreţ
A venit de mai multe ori în România. După Revoluţie, la Cerbul de Aur. Apoi, din ce in ce mai des. Treptat, concertele de la Sala Palatului au migrat în Parcul Plumbuita sau pe scena Vanghelionului, iar publicul românesc şi-a pierdut interesul pentru cel care în 1980 câştiga Premiul cel mare la Festivalul de la Sanremo.
Era momentul pentru el să se reinventeze. Iar Toto Cutugno, ca orice artist mare a ştiut să facă asta.
În acest week-end, Toto Cutugno ne propune un concert cu totul şi cu totul special. El va urca duminică pe scena Sălii Palatului alături de cei 70 de muzicieni ai Orchestrei Simfonice Bucureşti.
Timp de două ore, iubitorii muzicii italiene, cât şi fanii lui Toto Cutugno, se vor bucura de hit-urile care l-au consacrat pe artist pe scena internaţională. Artistul a ajuns deja în România cu câteva zile înainte de eveniment pentru a face repetiţii alături de Orchestra Simfonică.
Orchestra Simfonică Bucureşti, formată din 70 de muzicieni, s-a remarcat prin proiecte ca The Masterpiece, Symphoenix sau recentul concert al Tarjei Turunen- “Beauty and the Beast”, dar şi prin colaborări cu nume mari ale muzicii clasice ca soprana Angela Gheorghiu sau violonista Corina Belcea.
Pentru prezenţa lui permanentă în România şi pentru curajul de a se reinventa, Jurnalul Naţional îl declară pe Toto Cutugno Omul Zilei.
Cântăreţ
A venit de mai multe ori în România. După Revoluţie, la Cerbul de Aur. Apoi, din ce in ce mai des. Treptat, concertele de la Sala Palatului au migrat în Parcul Plumbuita sau pe scena Vanghelionului, iar publicul românesc şi-a pierdut interesul pentru cel care în 1980 câştiga Premiul cel mare la Festivalul de la Sanremo.
Era momentul pentru el să se reinventeze. Iar Toto Cutugno, ca orice artist mare a ştiut să facă asta.
În acest week-end, Toto Cutugno ne propune un concert cu