Mare parte din operele lui Liviu Rebreanu sunt inspirate de diverse personaje sau locuri de care s-a bătut scriitorul de-a lungul vieţii. Este şi cazul romanului „Pădurea Spânzuraţilor”, la care a lucrat întrerupt timp de patru ani, şi care a fost inspirat tocmai de execuţia fratelui său Emil, aflat pe front.

„Spânzurarea fratelui meu, ofiţer în armata austro-ungară, la Ghimeş, ca „dezertor”, de către unguri mi-a sugerat ideea Pădurii Spânzuraţilor. Viziunea tragică a „pădurii” mi-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslovacia la Liga Naţiunilor, fotografii ce reprezentau pădurile „trădătorilor de patrie”, cehoslovaci spânzuraţi de armata austro-ungară pentru „trădare” – pentru iubirea patriei lor adevărate,” povesteşte Liviu Rebreanu în cadrul unui interviu.

Acesta mai spune că romanul său este „oarecum alături de realitate”, pentru că fratele său a fost un naţionalist fără scrupule. Scriitorul a umanizat însă eroul, pentru că, spune el, un personaj precum fratele său nu inspiră decât cel mult o poezie patriotică.

Emil Rebreanu s-a născut în 1891, fiind al cincilea dintre cei 14 fraţi. A absolvit liceul în anul 1913, înscriindu-se mai apoi la Facultatea de Drept din Cluj. Este nevoit să întrerupă studiile la izbucnirea primului război mondial.

Este trimis pe front în Galiţia, Rusia şi Italia, fiind rănit de mai multe ori în luptă. La doar un an de când a păşit pe frontul de luptă este avansat sublocotentent, primind în semn de recunoaştere decoraţia austro-ungară „Medalia de aur pentru vitejie”.

Drama lui Emil Rebreanu începe în 1917, când regimentul său este trimis să lupte pe frontul românesc. În 12-13 mai 1917, Emil este acuzat de crimă, de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte. Cu o seară înainte să fie acuzat a părăsit infirmeria brigăzii, unde, se pare i se stabilise