Nici la a doua „descălecare” în Calea Aurel Vlaicu la cârma Universităţii Craiova, Nicolo Napoli nu a cunoscut gustul înfrângerii. În primăvara anului 2008, oltenii se impuneau cu 1-0 după reuşita lui Florin Costea, sezon la finele căruia „alb-roşii” aveau să retrogradeze în Liga 2-a, acolo unde evoluează şi astăzi şi, probabil, va mai evolua şi din vara anului următor dacă nu se întâmplă o nenorocire.
În schimb, „Ştiinţa” îşi propune să ajungă în elită cât mai repede şi, cel puţin la Arad, a demonstrat că e îndreptăţită să o facă. Rămaşi în zece încă din minutul 43, oltenii au remontat un gol şi nu au riscat aproape deloc în defensivă „Se putea mai mult dacă nu se întâmpla ca Acka să fie eliminat după o minge pierdută de Bălan în atac. Până atunci jucasem bine, ne-am creat şi două-trei ocazii de gol, dar, din păcate, nu am marcat. În repriza a doua a fost puţin dificil cu un om în minus. Sunt mulţumit de băieţi, au jucat bine şi după pauză şi am meritat egalul, ba chiar am mai avut ceva şanse de a câştiga meciul. Dar, sunt mulţumit şi cu un punct”, a spus italianul, care a fost mulţumit de arbitrajul din această seară.
Rugat să-şi exprime părerea despre „Bătrâna Doamnă”, Napoli a adăugat: „Campionatul e echilibrat, locurile din clasament sunt relative încă. UTA venea după două victorii consecutive, după două jocuri bune şi cred că un egal împotriva noastră e tot un rezultat bun”.
În fine, tehnicianul formaţiei din Bănie nu a dorit să comenteze înjuriile venite dinspre galeria Universităţii la adresa patronului Adrian Mititelu, care nu a făcut deplasarea la Arad: „La Craiova, treaba mea este să fac echipa să joace şi să câştige fiecare meci, dacă se poate”. Sursa: Sport Arad
Foto: Sebastian TĂTARU
Nici la a doua „descălecare” în Calea Aurel Vlaicu la cârma Universităţii Craiova, Nicolo Napoli nu a cunoscut gustul înfrân