Aproximativ cinci mii de cadre medicale sunt așteptate astăzi la un protest în Capitală, nemulțumiți de condițiile din sistemul de sănătate și de salariile mici. Sursa: Stirile Pro TV
Potestatarii se vor strânge la ora 11.00 în Piaţa Victoriei, unde se vor opri o oră, iar apoi vor porni către Palatul Parlamentului, pe Calea Victoriei. La ora 13.00 sunt așteptați să ajungă la Parcul Izvor, iar ciculaţia va fi închisă pe traseu în acest interval.
Denumit Marşul Tăcerii, protestul este anunțat drept cel mai mare de acest fel din ultimii ani.
Principalele solicitări ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate sunt: alocarea pentru sănătate a 6% din PIB până în 2016dublarea salariilor medicilor rezidenţio legislaţie care să protejeze independenţa profesioniştilor şi autonomia spitalelorapărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţio lege a salarizării specifică sistemului de sănătateorganizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servici prompte şi de calitate pentru pacienţi.
Potrivit programului Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, luna aceasta ar putea fi declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, şi chiar demisii în bloc, dacă guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.
RESTRICȚII DE TRAFIC
circulația rutieră va fi restricționată pe traseul de deplasare și pe străzile adiacente: Piața Victoriei - Calea Victoriei - Pod Națiunile Unite - bd. Națiunile Unite - alveolă Parc Izvor.
În intervalul 11:00-11:45 va avea loc manifestația în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între bd. Aviatorilor, Șos. Kiseleff și breteaua din Prelungirea bd. Iancu de Hunedoara. Circulația în Piața Victoriei va fi sistematizată pe principiul dublu sens pe bd. Aviatorilor, iar pe Șos. Kiseleff se