Directorul Aquatim, Ilie Vlaicu, are un agent al poliţiei locale din Timişoara pe lista sa neagră. Omul legii se numără printre timişorenii ce dau bătăi de cap celor de la Aquatim şi contribuie la înfundarea canalizării oraşului.
Deşi a trecut de mult de prima tinereţe, se comportă ca un adolescent rebel. Agentul Paulescu de la Poliţia Locală Timişoara se afla în misiune de grad zero, sâmbătă, în jurul orei 11, în Piaţa Libertăţii. Alături de un coleg, tacticos, cu ţigara în gură, agentul Paulescu spiona discret intersecţia de lângă Casa cu Atlanţi. La un moment, dat poliţistul local a aruncat pur şi simplu chiştocul de ţigară în prima gură de canal care îi era în preajmă.
Admonestat de un trecător pentru gestul făcut, agentul local a avut o replică şoc. „Am aruncat ţigara în canal, nu pe jos. Doar nu credeţi că se înfundă canalizarea de la ţigara mea?”, a spus liniştit poliţistul.
Recent, directorul Aquatim, Ilie Vlaicu, a făcut un apel la timişoreni să nu mai arunce gunoaie în sistemul de canalizare al oraşului pentru că există riscul ca acesta să se blocheze. Este discutabil dacă aruncarea unui chiştoc într-un canal de pe domeniul public poate fi echivalentă cu aruncarea chiştocului de exemplu lângă acel canal, faptă sancţionată adesea de poliţiştii locali cu sume între 500 şi 1.000 de lei.
Directorul Aquatim, Ilie Vlaicu, are un agent al poliţiei locale din Timişoara pe lista sa neagră. Omul legii se numără printre timişorenii ce dau bătăi de cap celor de la Aquatim şi contribuie la înfundarea canalizării oraşului.
Deşi a trecut de mult de prima tinereţe, se comportă ca un adolescent rebel. Agentul Paulescu de la Poliţia Locală Timişoara se afla în misiune de grad zero, sâmbătă, în jurul orei 11, în Piaţa Libertăţii. Alături de un coleg, tacticos, cu ţigara în gură, agentul Paulescu spiona discret intersecţia de lângă Casa cu Atlanţi