Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grefieră a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, sancţionată pentru că „a uitat” să declare împrumuturi de peste 5.000 de euro

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Grefiera de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cercetată pentru că şi-ar fi oferit sprijinul unui fost poliţist de frontieră, în vederea rezolvării favorabile a unui dosar penal, a scăpat cu o amendă administrativă. Gabriela Bodnar, cunoscută şi sub denumirea de „combinatoarea”, a primit o amendă de 400 de lei, dar procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au decis să sesizeze şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru a iniţia procedurile de cercetare disciplinară. Interesant este că grefiera a fost cercetată pentru trafic de influenţă, dar a primit amendă administrativă pentru că „a uitat” să-şi declare împrumuturi de peste 5.000 de euro.

Plângerea împotriva Gabrielei Bodnar a fost depusă pe 13 iunie 2013, la Direcţia Generală Anticorupţie Suceava, de către un fost poliţist de frontieră, Florin Dan Macovei.

În sesizare, acesta spune că grefiera „i-ar fi pretins şi primit suma de 1.000 euro şi alte foloase, susţinând ca va interveni pe lângă procurorul de caz pentru a-l determina pe acesta să nu propună arestarea preventivă a denunţătorului, dar şi restituirea autoturismului indisponibilizat şi care a fost folosit în desfăşurarea activităţii infracţionale”.

Ca probe au fost depuse şi o serie de înregistrări dintre cei doi, dar nu foarte concludente. Ulterior, Gabriela Bodnar a refuzat să se mai întâlnească cu Florin Dan Macovei, astfel încât infracţiunea de trafic de influenţă nu a putut fi dovedită.

În final, ex-poliţistul Florin Dan Macovei a şi fost trimis în judecată, iar magistraţii de la Judecătoria Rădăuţi i-au aplicat o condamnare de şase luni cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acelaşi dosar, judecătorii au dispus confiscarea a 736 de pachete de ţigarete Jin Ling şi şase pachete de ţigarete Winston Light, toate de contrabandă.

„Cu toate că sunt probe din care rezultă că î

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 57 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 50 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum 39 minute
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi se menţine în Superligă

News.ro acum 39 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în barajul pentru promovarea/menţinerea în Superligă. Moldovenii vor juca şi la anul în prima ligă. După o primă repriză modestă, antrenorul oaspeţilor, Bogdan Andone,

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°