de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
03 noiembrie 2013 23:42
19 vizualizari
A-A+
În prezenţa unui numeros grup de senatori PSD, a reprezentanţilor administraţiei locale medieşene şi reprezentanţilor firmelor care s-au ocupat de investiţie, operatorul „Apa Târnavei Mari” a inaugurat joi, 31 octombrie 2013, Staţia de Tratare a Apei din Municipiul Mediaş, în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”. Este vorba despre cea mai modernă staţie de tratare a apei care există în acest moment în România. Acest Proiect, aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu (axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată), are o valoare de 307.837.654 lei, fiind cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene cu suma de 261.662.005 lei. Noua staţie de tratare a fost proiectată pentru a asigura necesarul de apă potabilă pentru municipiul Mediaş şi localităţile limitrofe, în contextul extinderii prevăzute pentru etapa 2014-2020. Astfel, aceasta a fost dimensionată pentru un debit maxim de apă tratată de 679 mc/h. Procedeul de tratare este complet automatizat, conectat la sistemul SCADA, pentru a permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea în întregime a procesului de tratare.
Tot joi a fost inaugurată şi Staţia de epurare a apelor uzate din Municipiul Mediaş, în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”. Acest Proiect, aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu (axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată), are o valoare de 307.837.654 lei, fiind cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene cu suma de 261.662.005 lei. Staţia de epurare din municipiul