Primăria Capitalei a inaugurat trotuarul rulant de la Pasajul Basarab, cu peste un an întârzire faţă de dată la care a fost anunţat iniţial, precizează Hotnews.
Trotuarul a costat circa 11 milioane de lei şi trebuia finalizat încă din iunie anul trecut.
Sorin Oprescu, primarul Capitalei, a spus că lucrarea a fost gata în urmă cu nouă luni, întârzierile fiind cauzate de compania Electrica. Domnia sa a precizat că au fost discuţii despre cum să fie conectată lucrarea la curent.
Trotuarul rulant, lung de 240 metri, face legătura între Gara de Nord, Gara Basarab şi staţiile intermodale de pe Pasajul Basarab, fiind amplansat pe peronul 1 al Gării de Nord.
F. A. Primăria Capitalei a inaugurat trotuarul rulant de la Pasajul Basarab, cu peste un an întârzire faţă de dată la care a fost anunţat iniţial, precizează Hotnews.

F. A.