Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelurile din România sunt cu 16% mai goale faţă de anul 2008 şi cu 19% mai puţin profitabile

Publicat in Mediafax, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Gradul de ocupare a hotelurilor din România la începutul acestui an era de 28%, faţă de 35% în 2008, tariful mediu s-a diminuat cu 15%, iar profitabilitatea a scăzut cu peste 19%, potrivit unui studiu al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

"Cei cinci ani de criză şi-au spus cuvântul în domeniul turismului, unde deşi au apărut aproape 1.000 de unităţi de cazare, numărul turiştilor a urcat timid, cu mai puţin de 10%", se arată în studiul federaţiei.

Numărul hotelurilor a crescut din 2008 de la 1.111 la 1.400 de unităţi, numărul hostelurilor a urcat de la 46 la 178, la care se adaugă peste 500 de pensiuni urbane şi rurale.

La începutul acestui an, din cele 1.400 de hoteluri din România, 28 erau de cinci stele, 233 de patru stele, 663 de trei stele, 395 de două stele şi 75 de o stea, în timp ce şase unităţi nu erau clasificate. În 2008, un numar de 16 de hoteluri erau cotate la cinci stele, 99 la patru stele, 355 de trei stele, 453 la două stele şi 171 la o stea. Totodată, 17 hoteluri nu erau clasificate.

Capacitatea de cazare a crescut în intervalul 2008-2012 de la 294.210 locuri la 301.109 locuri de cazare.

"Deşi capacitatea de cazare este mai mare, au scăzut doi indicatori foarte importanţi: cheltuielile turiştilor în România şi numărul de zile de cazare de turist. Astfel, veniturile hotelurilor au scăzut cu peste 9% în ultimii cinci ani, iar cheltuielile au urcat cu mai mult de 5%", potrivit studiului FIHR realizat pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi a celor transmise de hotelieri.

În 2008, numărul total al turiştilor din România se ridica la peste 7,1 milioane de persoane, dintre care 5,65 milioane români şi 1,46 milioane străini. După cinci ani de criză, numărul turiştilor a urcat la 7,7 milioane de persoane, dintre care 6 milioane au fost români şi doar 1,6 milioane de turişti st

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°