Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea termică pe banii statului, un vis

Publicat in Ceahlaul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Doar două blocuri din Roman au prins finanțare pentru a fi reabilitate termic prin programul de anvelopare desfășurat la nivel național și care presupune ca la costul lucrărilor să contribuie și bugetul local, dar și bugetul statului. Conducerea Primăriei Roman spune că sunt depuse încă de anul trecut documentațiile pentru 12 blocuri din municipiu, însă vești bune nu au venit. “Anul trecut, programul s-a derulat doar pentru orașele capitale de județ. Anul acesta nu s-a dat bani pentru nimeni. Noi avem depuse proiectele, dar așteptăm deblocarea programului”, a declarat Ovidiu Bojescu, administratorul public al municipiului. În lipsa sprijinului de la stat, romașcanii își reabilitează din propriul buzunar apartamentele. Totuși și în cazul unui bloc reabilitat în întregime, șansele recuperării unei părți din investiții este mică. “Nu putem deconta în cazul celor care reabilitează un apartament sau un etaj. Ordonanța prevede reabilitarea termică în întregime. Dacă respectivele lucrări sunt de calitate și respectă indicațiile din proiect, se pot scădea din cota de finanțare”, a mai spus city-managerul. Totuși, până la această oră niciun romașcan nu a depus cerere și acte doveditoare pentru a-și recupera o parte din bani, asta și deoarece aproape în fiecare bloc există măcar un apartament pentru care proprietarii nu au avut bani să-l anvelopeze. (C.M.) Doar două blocuri din Roman au prins finanțare pentru a fi reabilitate termic prin programul de anvelopare desfășurat la nivel național și care presupune ca la costul lucrărilor să contribuie și bugetul local, dar și bugetul statului. Conducerea Primăriei Roman spune că sunt depuse încă de anul trecut documentațiile pentru 12 blocuri din municipiu, însă vești bune nu au venit. “Anul trecut, programul s-a derulat doar pentru orașele capitale de județ. Anul acesta nu s-a dat bani pentru nimeni. Noi avem depuse proiectele, dar

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro

News.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de d

Klaus Iohannis l-a acreditat pe Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia / Genţiana Şerbu, numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acreditat, joi, pe deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia iar pe Genţiana Şerbu, ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei.

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum o ora
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Jackpot pentru Răzvan Burleanu! Câți bani încasează FRF după calificarea României în optimile Euro 2024

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Federația Română de Fotbal (FRF) are mai multe motive de bucurie după . Va încasa o sumă importantă din partea UEFA. În optimi, „tricolorii” vor da piept cu Olanda. Participare Victorie Egal optimi sferturi semifinale locul 2 Câștigătoare Edi Iordăn

Hidroelectrica a inaugurat microcentrala de la lacul de acumulare Poiana Ruscă

Press Alert acum o ora
Hidroelectrica a anunțat joi că a inaugurat Microcentrala (MHC) Poiana Ruscă din județul Caraș-Severin, marcând astfel finalizarea primului proiect de investiție realizat cu finanțare externă. Potrivit unui comunicat al companiei, investiția în cadr

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 30 minute
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 27 iunie 2024, un mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Se

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°