Mulţi au auzit de el abia după Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012, însă puţini ştiu despre anii de luptă, muncă, chin şi speranţă care au precedat acest succes. Orice sport şi-ar fi ales, mai devreme sau mai târziu, ar fi urcat pe prima treaptă a podiumului. 

A început cu hocheiul

Povestea lui Novak Carol Eduard a început în 1976 în oraşul Miercurea-Ciuc. Nu putea fi o excepţie de la regulă, că cei din zonă se nasc cu patina în picioare. La o vârstă fragedă a început să descopere tainele hocheiului pe gheaţă. Nu pentru mult timp. "După vreo lună, tata mi-a zis că sportul ăsta nu e pentru mine, că sunt slăbuţ şi mă accidentez repede. Mai bine un sport individual. Nu m-a convins. Apoi mi-a zis că dacă o să câştig, pe lângă mine o să mai fie vreo 20 pe podium. Mă tot gândeam unde încap atâţia oameni”, rememorează Novak motivele care au dus la abandonarea hocheiului.

Speranţa României la patinaj viteză

A ales să rămână cu patinele în picioare, dar să migreze către patinajul viteză. "Începutul carierei nu a fost tocmai strălucit. Eram la Suceava, la prima competiţie oficială de patinaj viteză. Am încurcat culoarele şi am fost descalificat. A fost penibil ce am făcut acolo, dar m-a ambiţionat şi mai mult. După doar o lună am devenit campion naţional la short-track. Au urmat 10 ani în care am dominat întrecerile interne, obţinând 25 de titluri naţionale şi 35 de recorduri naţionale, unele dintre ele încă nedoborâte nici în ziua de azi. Mi-am dedicat copilăria sportului. În fiecare dimineaţă mă sculam la 5 şi plecam singur la antrenament. Era beznă în tot oraşul. După-amiază, colegii plecau la joacă, eu mă antrenam cu gândul doar la performanţă”, spune Novak.

Accidentul care i-a schimbat viaţa

Performanţele interne şi internaţionale l-au propulsat spre Jocurile Olimpice de la Nagano. Un accident de maşină urma să